vizita papala

Prefigurarea unei vizite istorice a papei Francisc în SUA

Președintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul John Boehner, l-a invitat pe papa Francisc să ţină un discurs în Congresul american. Dacă va accepta această invitaţie oficială, papa va deveni primul Suveran Pontif care a luat cuvântul într-o reuniune a legislativului american. Ar fi, probabil, un eveniment ce va suscita mult interes, dar va genera și multe speculaţii.

Papa Francisc va vizita pentru prima dată Ţara Sfântă

Papa Francisc va efectua prima sa vizită în Israel și în teritoriile palestiniene, la sfârșitul lunii mai, potrivit cotidianului Yediot Aharonot.

Tribunalul a decis: Papa nu va fi amendat

Ieri, un tribunal din orașul german Freiburg a decis să respingă acuzaţiile împotriva Papei, declarând că „nu va fi nicio amendă pentru Papa".

Papa Benedict al XVI-lea ar putea vizita România anul viitor

Ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, i-a reiterat Papei Benedict al XVI-lea invitaţia de a vizita România, informează Agerpres. „E un proiect diplomatic la care lucrăm. Sperăm să îl putem realiza, dacă nu anul acesta, în 2011,” a declarat ministrul Baconschi.