La 40 de ani după legalizarea avortului în Statele Unite ale Americii, opiniile americanilor despre importanţa şi moralitatea acestui act medical sunt surprinzătoare.
Întrebaţi cu privire la importanţa subiectului, 53% dintre persoanele intervievate au declarat că avortul nu este un subiect prea important, în comparaţie cu alte subiecte. Procentul celor care nu acordă o importanţă prea mare subiectului a crescut de la 48% în 2009.
O a doua opinie surprinzătoare este cea legată de moralitatea avortului. Aproape jumătate dintre americani (47%) au declarat că avortul este imoral, în comparaţie cu 27% care consideră că moralitatea nu are nicio legătură şi 13% care îl consideră acceptabil din punct de vedere moral.
În ceea ce priveşte posibilitatea anulării acestei decizii, protestanţii albi sunt singurul grup demografic care susţine anularea. În schimb 82% dintre persoanele neafiliate religios consideră că decizia trebuie să rămână valabilă, anunţă Charisma News.
Sondajul a fost derulat de Pew Research Center, în perioada 9-13 ianuarie, în rândul unui eşantion reprezentativ de 1.502 adulţi americani.













