Alimente precum cafeaua, biscuiţii, pâinile crocante, cartofii prăjiţi sau anumite produse alimentare pentru copii conţin acrilamidă, o chimicală care ar putea crește riscul dezvoltării cancerului, avertizează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentaţiei (EFSA).
Experimentele efectuate pe animale au demonstrat că acrilamida poate conduce la creșterea riscului de dezvoltare a cancerului, indiferent de vârsta subiecţilor.
„Acrilamida consumată pe cale orală este absorbită în tractul gastrointestinal, distribuită către toate organele și metabolizată. Glicidamida, unul dintre principalii metaboliţi ai procesului, este cea mai probabilă cauză a mutaţiilor genetice și tumorilor observate în studiile pe animale”, a declarat dr. Diane Benford, dierctorul Panel on Contaminants in the Food Chain, al EFSA.
Ingredientul cancerigen din cafea
În cazul testelor efectuate pe oameni, dovezile obţinute cu privire la potenţialul cancerigen al compusului chimic au fost „limitate și inconsistente”. De aceea, experţii subliniază necesitatea unor studii ulterioare care să permită întocmirea de norme și indicaţii orientative cu privire la nivelul de acrilamidă din dietă. Ei punctează însă că, pe baza greutăţii corporale, cel mai mare pericol derivat din consumul de acrilamidă este înregistrat în rândul copiilor.
Formarea acrilamidei are loc în urma procesului de preparare a mâncărurilor la temperaturi foarte ridicate, de 150 de grade Celsius. Compusul este rezultatul reacţiei dintre aminoacizi și zaharuri, care are loc în urma coacerii sau prăjirii alimentelor și care determină apariţia crustei maronii care oferă un gust bun produsului. De altfel, compusul se regăsește și în fumul de ţigară, precizează experţii de la Institutul Naţional pentru Cancer din SUA.
În schimb, gătirea alimentelor la temperaturi mai mici de 120 de grade (inclusiv prin fierbere), nu presupune riscul formării de acrilamidă, potrivit experţilor de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Și specialiștii de la Societatea Americană pentru Cancer recomandă metoda preparării alimentelor prin fierbere și prăjirea ușoară a pâinii, care nu produce înnegrirea suprafeţei produsului, scrie TIME.
De asemenea, Luisa Ramos, care a contribuit la realizarea raportului EFSA, recomandă evitarea boabelor de cafea ușor prăjite, deoarece acrilamida „se formează în primele minute de prăjire și apoi se degradează în timp ce procesul de prăjire continuă”. De asemenea, ea încurajează alegerea produselor pentru bebeluși care nu conţin cereale procesate, pentru a evita expunerea copilului la compusul chimic.
Foto: stockvault.net















