Esenţiale azi, 27 mai

140

Prezenţa la europarlamentare, cea mai ridicată din ultimii 25 de ani

Prezenţa la vot în cadrul alegerilor europarlamentare a fost de 50,95%, cea mai ridicată din ultimii 25 de ani. În România, prezenţa la vot a fost de 49,02%. Cele două principale familii politice din Parlamentul European, dreapta conservatoare PPE și social-democraţii, nu mai deţin singure majoritatea. Cu un avans puternic al liberalilor și Verzilor, combinat cu progresul populiștilor și al euroscepticilor, obţinerea unui compromis politic se anunţă dificilă.

În Franţa, partidul de extrema dreaptă Adunarea Naţională, al lui Marine Le Pen, a câştigat, devansând formaţiunea preşedintelui Emmanuel Macron, iar Verzii s-au clasat pe locul al treilea. Conservatorii cancelarului Angela Merkel se menţin prima forţă în Germania, în ciuda unei pierderi notabile de voturi şi în contextul ascensiunii puternice a Verzilor. În Spania, Partidul Socialist, al premierului Pedro Sanchez, marchează o victorie clară, obţinând 20 din cele 54 de locuri alocate, urmat de conservatorii din PP, care obţin 12 locuri, şi de liberalii Ciudadanos, care trec de la 2 la 7 mandate. În Italia a câștigat partidul eurosceptic de extrema dreaptăa al vice-premierului Matteo Salvini, Liga. În Grecia, premierul Alexis Tsipras a anunţat alegeri anticipate după înfrângerea suferită de partidul său de stânga, Syriza. În Regatul Unit, formaţiunea antieuropeană Brexit a lui Nigel Farage a reuşit să obţină 33% din voturi. Partidul Fidesz, al premierului ungar Viktor Orban, a obţinut o victorie copleşitoare, cu 52,1% din voturi. Partidul naţionalist-conservator Lege şi Justiţie, aflat la guvernare în Polonia, a câştigat scrutinul europarlamentar cu 42,4% din voturi. În România, după procesarea a 96,53% din voturi, Partidul Naţional Liberal se află pe primul loc (26,81%), Partidul Social Democrat, pe locul al doilea (23,39%), în timp ce Alianţa USR-PLUS este pe locul al treilea (21,37%).

Lituania are un nou președinte

Economistul Gitanas Nauseda a câștigat alegerile prezidenţiale din Lituania, organizate duminică, cu un scor electoral de 74%, învingând-o detașat pe contracandidata sa, Ingrida Simonyte, fost ministru al economiei, care a obţinut doar 26% din voturi. Noul președinte a transmis că va continua parcursul început de Dalia Grybauskaite, vehement critic al Rusiei și al omologului Vladimir Putin.

Papa numește patru femei în posturi-cheie la Vatican

Papa Francisc a promovat în premieră patru femei în administraţia sinodului episcopilor:  Două dintre noile responsabile sunt italience, profesoarele de sociologie Cecilia Costa şi de economie Alessandra Smerilli, aceasta din urmă fiind şi călugăriţă. De asemenea, călugăriţe sunt şi Maria Luisa Berzosa Gonzalez, din Spania, şi Nathalie Becquart, din Franţa. Sinodul episcopilor a fost înfiinţat de papa Paul VI, în 1965, și reunește episcopii care îl consiliază pe papă. În 2016, suveranul pontif a dorit să numească o femeie ca director adjunct al biroului de presă al Vaticanului, însă s-a lovit de opoziţie din partea înalţilor prelaţi catolici.

Irlandezii aprobă prin referendum liberalizarea divorţului

Irlandezii au aprobat cu o majoritate zdrobitoare ridicarea restricţiilor legate de divorţ. În total, 82% dintre votanţi au cerut abrogarea unei dispoziţii constituţionale ce obligă cuplurile să trăiască separat în timpul a patru din cei cinci ani care le preced cererea de divorţ. Referendumul a avut loc vineri, în acelaşi timp cu alegerile europene. Guvernul va prezenta un nou proiect de lege, ce reduce durata de separare obligatorie la doi ani. Divorţurile pronunţate în străinătate vor fi de asemenea recunoscute.

Siguranţa evreilor în Germania s-a deteriorat

Preşedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, Josef Schuster, a apreciat că siguranţa oamenilor care poartă kippah – acoperământul de cap specific evreiesc – s-a deteriorat în marile oraşe din ţară în ultimii ani. Comisarul german pentru combaterea antisemitismului, Felix Klein, i-a avertizat pe evrei să nu poarte kippah în spaţiile publice, din cauza recrudescenţei recente a infracţiunilor antisemite. Numărul de infracţiuni antisemite a crescut cu 10% de anul trecut, de la 1.504 la 1.646, în 2018.

Cutremur de 8 grade în Peru

Un cutremur cu magnitudinea 8 a avut loc duminică în nordul Republicii Peru. Unda de şoc a fost resimţită, de asemenea, în Ecuador și în Columbia. Seismul a ucis o persoană, a rănit alte 11 și a produs daune în zeci de locuinţe, școli, biserici și spitale. În Ecuador, 7 persoane au fost rănite, iar un pod s-a prăbușit. Cutremurul a avut loc la o adâncime de aproximativ 105 kilometri. Peru se află în Cercul de Foc al Pacificului, cea mai activă zonă seismică din lume.

Irakul vrea să medieze conflictul SUA-Iran

Irakul s-a oferit să acţioneze ca mediator în criza dintre SUA și Iran, doi dintre aliaţii săi, în contextul creșterii tensiunilor din Orientul Mijlociu. ​Propunerea a fost făcută duminică de ministrul de externe irakian, Mohammed al-Hakim, în timpul unei conferinţe de presă comune cu omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif. Zarif a declarat că Iranul se va apăra în cazul oricărei agresiuni militare sau economice și le-a cerut statelor europene să facă mai mult pentru a menţine acordul nuclear semnat cu ţara sa.

Teroriști francezi, condamnaţi la moarte în Irak

Trei cetăţeni francezi au fost condamnaţi la moarte de o curte irakiană, fiind găsiţi vinovaţi de aderarea la gruparea teroristă Stat Islamic (ISIS). Verdictul poate fi contestat în 30 de zile. Grupările pentru apărarea drepturilor omului critică procesele foștilor militanţi ISIS, susţinând că se bazează pe dovezi circumstanţiale și pe mărturisi forţate. Irakul a învins militanţii de pe teritoriul său în 2017. Ţara s-a oferit să îi judece și teroriștii deţinuţi de forţele arabe și kurde din Siria, aproximativ 1.000 de persoane. Peste 41.000 de persoane s-au alăturat ISIS venind de peste hotare, dintre care 6.000, din Europa de Vest.

Patru creștini, uciși în Burkina Faso

Bărbaţi înarmaţi au descins duminică într-o biserică din Burkina Faso, împușcând mortal patru persoane și rănind alte câteva. Autorităţile au acuzat grupări teroriste despre care se știe că operează în ţară. Militanţi islamiști din Mali s-au reorganizat în urma unei intervenţii franceze din 2013, folosind acum centrul și nordul ţării ca rampe de lansare pentru atacuri în ţările învecinate Burkina Faso și Niger. Un pastor protestant și 5 enoriași au fost uciși în aprilie, iar un preot catolic și 9 credincioși au fost uciși în luna mai. În Burkina Faso, creștinii constituie un sfert din populaţie.

Niciun articol afișat