Doliul: Cum îi ajutăm pe cei care suferă?

Doliul reprezintă o reacţie firească și obișnuită la pierderea unei persoane sau a unui lucru important, care se manifestă prin sentimente de tristeţe și durere sufletească, singurătate și dorinţa de a revedea sau de a recupera ceea ce a fost pierdut.

Chiar daca articol vizează în special sprijinirea persoanelor aflate în doliu, principiile îngrijirii, precum și unele dintre metodele practice de sprijin prezentate aici pot fi aplicate și în cazul persoanelor care trec prin alte forme de suferinţă, precum probleme grave de sănătate, încheierea unei relaţii cu persoane apropiate, lipsa unei locuinţe sau dificultăţi financiare.

A te teme de moarte sau chiar a te resemna în faţa ei arată că încă o consideri «dușmanul». În schimb, moartea ar trebui să fie un act pe care fiecare creștin îl primește în mod conștient, nu o experienţă care trebuie îndurată. Moartea este un «da» și un «accept»”², spunea teologul Philip Culbertson. Nu împărtășesc perspectiva lui Culbertson potrivit căreia creștinii ar trebui să privească moartea ca pe ceva ce trebuie îmbrăţișat. Chiar dacă cei mai mulţi creștini trăiesc cu speranţa învierii, moartea este încă văzută ca un intrus. Ea nu a făcut parte iniţial din ordinea creaţiei, ci a apărut ca urmare a neascultării lui Adam și a Evei faţă de Dumnezeu (Geneza 2:16, 17; 3:6, 7, 17–19).

Durerea este și mai profundă atunci când moartea survine pe neașteptate sau este rezultatul greșelii sau violenţei altcuiva. În astfel de cazuri, suferinţa poate fi copleșitoare și poate necesita consiliere profesională.

S-a scris și s-a vorbit mult despre modul în care poate fi gestionat doliul, în special în cazul pierderii unei persoane apropiate. Cu toate acestea, moartea unei persoane dragi și durerea care o însoţește îi face pe mulţi să se întrebe dacă Dumnezeu este cu adevărat iubitor, atotștiutor și atotputernic. Suferinţa spirituală și emoţională este intensificată atunci când dispar legăturile sociale și familiale cu persoana care a decedat. Să ne imaginăm durerea părinţilor care își pierd copilul, la copiii rămași fără părinţii lor sau la cei care plâng pierderea unui frate. În mod obișnuit, durerea este și mai profundă atunci când moartea survine pe neașteptate sau este rezultatul greșelii sau violenţei altcuiva. În astfel de cazuri, suferinţa poate fi copleșitoare și poate necesita consiliere profesională.

Dacă m-aţi întreba care sunt cele mai dificile forme de slujire, aș răspunde că una dintre ele este aceea de a rămâne lângă cei care se confruntă cu o suferinţă emoţională adâncă în urma pierderii unei persoane dragi, precum și lângă cei care trec prin suferinţă emoţională din alte cauze. Cum poţi aduce mângâiere unei mame care și-a pierdut cei doi copii în aceeași zi sau unui adolescent care și-a pierdut mama? Cum poţi sprijini o persoană rănită într-un atac armat, în care și-au pierdut viaţa prietenii săi?

Trecuseră doi ani de când mama lui Raff murise. În cadrul unuia dintre programele gratuite de consiliere oferite de școala sa, Raff a venit să vorbească cu mine și mi-a mărturisit că nu mai putea suporta durerea, deoarece îi era atât de dor de mama lui. Mi-a spus că în fiecare seară plângea până adormea și că simţea că ar fi mai bine să moară. Deși locuia cu tatăl și bunicii lui, Raff considera că ei nu puteau înlocui dragostea și grija mamei sale.

Cu greu mi-am putut stăpâni lacrimile în timp ce Raff își depăna povestea. După ce l-am ascultat, i-am vorbit despre dragostea lui Dumnezeu și despre speranţa învierii. M-am rugat împreună cu el și am discutat îndelung, reflectând asupra modului prin care ar fi putut face faţă acestei suferinţe. Am fost martoră, încă o dată, la devastarea pe care o aduce moartea celor rămași îin urmă.

Principii fundamentale ale îngrijirii

Mângâierea celor îndoliaţi este lucrarea Duhului Sfânt. Consilierul sau îngrijitorul creștin poate fi un canal prin care Duhul Sfânt Își face lucrarea. Ei trebuie să depindă de Dumnezeu pentru a avea iubire sinceră pentru ceilalţi și pentru a discerne ce este potrivit să facă sau să evite, să spună sau să nu spună atunci atunci când slujesc persoanelor îndurerate.

Iov i-a numit pe prietenii săi „mângâietori supărăcioși” din cauza comentariilor lor dureroase despre el și despre Dumnezeu (Iov 16:2). Prima lor reacţie a fost adecvată. Au venit să-l viziteze pe Iov după ce au auzit despre nenorocirile care se abătuseră asupra lui – moartea copiilor  pierderea averii și suferinţa sa fizică. Când l-au zărit de la distanţă, au plâns, și-au sfâșiat hainele și au stat alături de el timp de șapte zile și șapte nopţi, fără să rostească vreun cuvânt (Iov 2:11–13). Situaţia s-a schimbat însă atunci când Iov a început să-și exprime durerea: l-au judecat greșit, i-au spus lucruri care l-au rănit, L-au prezentat pe Dumnezeu într-o lumină greșită.

Formarea în domeniul capelaniei și al consilierii creștine include o serie de competenţe de îngrijire pastorală și spirituală care pot fi folosite în sprijinirea persoanelor aflate în doliu. Chiar și îngrijitorii fără pregătire de specialitate pot beneficia de înţelegerea unor principii fundamentale și a unor modalităţi practice de intervenţie.

Abordări practice pentru sprijinul în doliu

Pentru a ilustra modul în care poate fi oferit acest sprijin, mai ales atunci când pierderea este recentă, să folosim exemplul unei persoane pe care o vom numi Ken.

Ken este student. Ar putea fi prietenul, vecinul sau colegul tău de cameră. Tocmai ai aflat că mama lui a murit. Cum ar trebui să reacţionezi? Iată câteva modalităţi prin care îl poţi sprijini.

Empatie și compasiune. Acestea sunt esenţiale în slujirea pastorală a persoanelor îndoliate. Empatia presupune să te așezi în situaţia lui Ken și să încerci să înţelegi durerea și nedumerirea pe care le trăiește. „Compasiunea a fost definită ca «suferinţă împreună cu» celălalt sau ca o conștientizare profundă a suferinţei acestuia, însoţită de dorinţa de a o alina.”⁵ Empatia și compasiunea contribuie la o îngrijire autentică și adecvată. Hristos, modelul nostru, este plin de compasiune: „El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui” (Isaia 53:4).

Slujirea prin prezenţă. Aceasta presupune prezenţa fizică⁶, precum și capacitatea de a discerne când este potrivit să vorbești și când este mai potrivit să păstrezi tăcerea. Ea implică, de asemenea, receptivitate faţă de sentimentele și nevoile exprimate de Ken, atât verbal, cât și nonverbal. În timpul lucrării Sale pământești, Hristos a fost lângă oamenii pe care i-a vindecat și lângă cei care treceau prin suferinţa pierderii (Matei 15:21–28; Marcu 5:21–43).

Ascultarea activă. Este esenţial să asculţi tot ceea ce spune Ken, dar și ce nu spune. Își exprimă credinţa sau Îl învinuiește pe Dumnezeu? Ascultă cu atenţie modul în care vorbește despre relaţia cu mama și familia, indiferent dacă aceste relaţii au fost armonioase sau conflictuale. Informaţiile obţinute te vor ajuta să înţelegi mai bine trăirile lui Ken și să alegi cuvintele potrivite pentru a-i oferi mângâiere. Când tragedia abia a avut loc, nu este momentul potrivit pentru a cita numeroase pasaje biblice, deoarece persoana îndoliată se poate afla încă în stare de șoc sau de amorţeală emoţională și încearcă să înţeleagă ceea ce s-a întâmplat

Crearea unei reţele de sprijin. Este foarte important să fie create condiţiile necesare pentru a oferi lui Ken tot sprijinul de care are nevoie. Dacă prietenii apropiaţi și membrii familiei nu au aflat încă despre pierderea suferită, ar fi util să îl ajuţi să ia legătura cu aceștia. Pe cât posibil, fă demersuri pentru ca el să aibă permanent pe cineva alături. Compania unor persoane empatice îi poate diminua sentimentul de singurătate și îi poate oferi un spaţiu sigur în care să vorbească despre ceea ce simte. Uneori, cel îndoliat are nevoie pur și simplu de cineva care să-i fie alături și pe umărul căruia să poată plânge. Înainte de a face orice demers în numele lui Ken, cere-i acordul și ajută-l să înţeleagă de ce este important să beneficieze de sprijin.

Contact regulat și rugăciune. Sună-l și vizitează-l pe Ken zilnic pentru a-i verifica starea. Întreabă-l dacă ar fi în regulă să te rogi împreună cu el și pentru el. Dacă răspunsul e pozitiv, fă acest lucru în mod regulat și amintește-l în rugăciunile tale zilnice.

Identificarea semnelor unei lupte spirituale. „Lupta spirituală se manifestă prin pierderea sentimentului de sens și scop, lipsă de speranţă, disperare, mânie faţă de Dumnezeu, precum și sentimentul că ești pedepsit sau abandonat de Dumnezeu.” Dacă Ken manifestă asemenea trăiri, este important să îl sprijini în găsirea unor modalităţi de a le face faţă. Acest sprijin poate include orientarea lui către resurse spirituale, precum relatările biblice, promisiunile Scripturii și rugăciunea. Dacă starea lui nu se îmbunătăţește, este recomandat să fie îndrumat către un capelan sau pastor care să îl poată ajuta să-și depășească provocările spirituale.

Îngrijire holistică. Acordă atenţie tuturor dimensiunilor vieţii persoanei îndoliate. Pe lângă îngrijirea emoţională și spirituală, aspectele fizice și sociale nu trebuie neglijate. De exemplu, asigurarea accesului lui Ken la hrană, apă și sprijin din partea altor persoane este esenţială.

Respectarea nevoii de spaţiu. A oferi spaţiu presupune două lucruri: să-i permiţi lui Ken să-și exprime liber emoţiile și să-și trăiască procesul de doliu, dar și să discerni momentul potrivit pentru a reduce treptat frecvenţa cu care îi verifici starea. După câteva vizite, poţi continua cu apeluri telefonice, până când relaţia revine treptat la ritmul obișnuit. Momentul potrivit pentru revenirea la modul anterior de interacţiune va fi dictat de circumstanţe.

Îndrumarea către ajutor profesional. Dacă observi semne ale unui doliu complicat, îl poţi încuraja pe Ken să consulte un terapeut, în timp ce continui să îl sprijini prin intermediul resurselor spirituale. Doliul complicat apare atunci când procesul de doliu continuă dincolo de perioada considerată în mod normal necesară pentru adaptare (de obicei șase luni). Acest lucru sugerează că va trebuie să monitorizezi starea persoanei îndoliate o anumită perioadă și după sprijinul iniţial.

Iată câteva semne ale doliului complicat:

• Persoana nu poate vorbi despre pierdere fără să manifeste o durere intensă, încă foarte vie;
• Chiar și un eveniment relativ minor declanșează o reacţie intensă;
• Subiectul pierderii revine în mod constant în conversaţiile și interacţiunile sale;
• Persoana recurge la comportamente autodistructive;
• Întâmpină dificultăţi în îndeplinirea responsabilităţilor cotidiene;
• Se izolează de familie și prieteni și renunţă la activităţile obișnuite;
• Devine excesiv de temătoare
• Își neglijează igiena personală.

Aceste comportamente pot fi, de asemenea, rezultatul unor experienţe diverse care au un impact profund devastator asupra sufletului. În ansamblu, este important să înţelegem că problemele emoţionale  sunt adesea privite și abordate în context religios, nu doar din perspectivă psihologică. Prin urmare, este esenţial să rămânem alături de persoana îndoliată, ajutând-o să experimenteze iubirea lui Dumnezeu și să găsească modalităţi de a face faţă unei situaţii atât de dureroase. Un capelan sau un pastor pot fi de un real folos atât persoanei îndoliate, cât și celor care încearcă să îi ofere sprijin spiritual. În majoritatea campusurilor există capelani profesioniști la care puteţi apela, iar în comunitatea din apropiere pot exista pastori și consilieri creștini care pot oferi, de asemenea, ajutor.

Ce să faci și ce să nu faci când oferi sprijin în doliu

Pe lângă principiile fundamentale privind îngrijirea și sprijinirea persoanelor îndoliate, este util să avem în vedere și câteva recomandări practice – lucruri pe care este bine să le facem, dar și atitudini sau comportamente pe care ar trebui să le evităm.

Anne LaMott spune: „Vei pierde pe cineva fără de care nu-ţi poţi imagina viaţa, iar inima îţi va fi profund rănită. Vestea rea este că nu vei depăși niciodată în totalitate pierderea celui pe care l-ai iubit. Dar aceasta este și vestea bună: persoana respectivă va rămâne pentru totdeauna în inima ta frântă, care nu se va mai vindeca niciodată complet. Și, totuși, vei merge mai departe. Este ca un picior rupt care nu se vindecă niciodată perfect, care încă te doare când se răcește vremea, dar înveţi să dansezi șchiopătând.”¹²

Anne are dreptate: nu vom trece niciodată pe de-a-ntregul peste pierderea celor dragi. Și astăzi simt tristeţe atunci când mă gândesc la fratele meu, care a murit în urmă cu 17 ani. Moartea tatălui și a surorii mele (au decedat la un interval de aproximativ un an și jumătate unul de celălalt) îmi trezește uneori un profund sentiment de tristeţe. Îmi lipsește dragostea care ne unea; mi-e dor de fiecare.

Una dintre motivele de mângâiere este convingerea că ei dorm și nu suferă și nici nu simt tristeţe, deoarece „cei morţi nu știu nimic” (Eclesiastul 9:5). Ar fi fost greu de suportat gândul că morţii sunt conștienţi, dar nu mai pot fi alături de cei pe care îi iubesc și nu îi mai pot ajuta să-și rezolve problemele. Sper ca această convingere să vă aducă și vouă mângâiere în timp ce vă plângeţi pierderea sau vă amintiţi de cei dragi care au trecut la odihnă. Amintiţi-vă, de asemenea, că „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit” (Psalmul 34:18,). Nu vă pierdeţi curajul!

Victoria Tayo Aja este conferenţiară în cadrul Departamentului de Teologie Aplicată al Seminarului Teologic al Institutului Internaţional Adventist de Studii Avansate (AIIAS), Silang, Cavite, Filipine. Este capelană certificată și susţine cu fermitate educaţia pastorală clinică, pe care o consideră esenţială pentru oferirea unei îngrijiri pastorale și spirituale relevante membrilor bisericii, pacienţilor și studenţilor. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.