După luni bune de pandemie, când bilanţul global a trecut de 12 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dar și de jumătate de milion de decese, cercetătorii încă sunt în căutarea unor informaţii care să reducă zona de necunoscut din jurul SARS-CoV-2.

Faţă în faţă cu cea mai gravă criză de sănătate publică din ultimul secol, după cum o cataloghează revista Nature, experţi din toată lumea au depus eforturi pentru a înţelege mai bine COVID-19 și virusul care stă la baza bolii, SARS-CoV-2. Efortul lor a fost răsplătit doar în parte: în timp ce au aflat informaţii valoroase legate de modul în care pătrunde virusul în organism sau de medicamente utile în cazurile severe, multe întrebări își așteaptă încă răspunsul.

Revista Nature a analizat unele dintre aspectele-cheie pe care cercetătorii nu au reușit să le descifreze complet sau nici măcar satisfăcător.

Ce nu știm încă despre COVID-19

Reacţii diferite la SARS-CoV-2

Nu știm clar încă de ce unele persoane infectate cu SARS-CoV-2 dezvoltă forme grave, chiar letale, de pneumonie, chiar dacă sunt aparent sănătoase, iar altele rămân asimptomatice. În Marea Britanie, de exemplu, doar 22% dintre persoanele cu rezultat pozitiv la testele pentru COVID-19 au raportat  simptome în ziua testării.

O echipă internaţională de cercetători care a analizat genomul a 4.000 de persoane din Italia și din Spania a identificat două mutaţii genetice asociate cu formele severe ale bolii. Una dintre acestea se află în acea zonă a genomului care determină grupa sanguină, AB0. Primul studiu care a arătat o asociere între sistemul AB0 al grupelor sanguine și COVID-19 a fost publicat în martie de cercetători chinezi. Aceștia au remarcat faptul că persoanele cu grupa de sânge A au riscuri mai mari de a dezvolta boala, în timp ce oamenii cu grupa 0 au riscurile cele mai mici.

Mutaţiile genetice identificate până acum nu joacă însă un rol important în evoluţia bolii, crede imunologul Jean-Laurent Casanova, care caută mutaţii cu un rol mai semnificativ. În acest scop este analizat genomul persoanelor sănătoase sub 50 de ani care au dezvoltat forme grave de boală, așa cum este cazul „celui care a participat la un maraton în octombrie, iar acum, cinci luni mai târziu, este la terapie intensivă, intubat și ventilat”.

Imunitatea la SARS-CoV-2

Potrivit studiilor de până acum, anticorpii neutralizanţi contra noului coronavirus sunt puternici câteva săptămâni după infectare, eficienţa lor scăzând după această perioadă.

Imunologul George Kassiotis spune că anticorpii sunt mai puternici și se menţin pe o perioadă mai lungă dacă boala îmbracă o formă mai severă. Este un model care a fost identificat și în cazul sindromului respirator acut sever (SARS). Pacienţii care s-au vindecat în urma formelor severe păstrau anticorpii chiar și 12 ani mai târziu.

Imunitatea poate fi generată însă și de factori precum celulele T. „Lumea asociază anticorpii cu imunitatea, dar sistemul imun este un aparat extraordinar. Este mult mai complex decât anticorpii”, spune virologul Andres Finzi. Cercetătorii nu au găsit încă un marker măsurabil care să poată fi corelat cu imunitatea de lungă durată.

Despre mutaţiile virusului și eficienţa unui vaccin

Cercetătorii cred că cele mai multe mutaţii ale SARS-CoV-2 nu oferă motive de îngrijorare, nemodificându-i semnificativ, probabil, proprietăţi precum virulenţa și contagiozitatea.

Chiar dacă unele mutaţii pot părea mai letale (cum este cazul celor identificate în Lombardia, de exemplu), acest lucru nu este și adevărat, spune epidemiologul William Hanage, explicând că în fazele necontrolate, de început, ale epidemiei este mai mare probabilitatea identificării cazurilor mai grave.

Un vaccin eficient „ar putea fi singura cale de ieșire din pandemie”, notează autorii articolului din Nature, amintind că 200 de vaccinuri sunt deja în curs de realizare în întreaga lume. Studii efectuate pe maimuţe au sugerat că vaccinurile ar putea preveni infecţiile pulmonare, dar nu și blocarea infectării în alte zone ale corpului, ceea ce înseamnă că am putea avea un vaccin care să prevină formele grave de boală, dar nu și răspândirea virusului. Nu este clar nici dacă anticorpii generaţi de vaccinurile anti-COVID-19 vor fi în doze suficiente pentru a stopa noile infectări.

Imunitatea de turmă, un obiectiv tot mai îndepărtat

Doar 5% din populaţia Spaniei a dezvoltat anticorpi la noul coronavirus, a arătat un studiu de amploare abia publicat în The Lancet, realizat pe un eșantion de peste 61.000 de persoane. Rezultatele studiului sugerează faptul că imunitatea de grup este „de neatins”.

Cercetătorii au descoperit că 14% dintre persoanele cu rezultat pozitiv la testul de anticorpi au avut rezultat negativ la a doua rundă de testare, care a avut loc la câteva săptămâni distanţă de prima testare. Rezultatele converg cu date ale cercetărilor anterioare, care sugerau o imunitate de scurtă durată la noul coronavirus la persoanele asimptomatice sau cu forme ușoare de COVID-19.

Lipsa simptomelor înseamnă o infecţie ușoară care nu stimulează cu adevărat sistemul imunitar pentru ca acesta să dezvolte memorie imunologică”, a explicat profesorul de virusologie Ian Jones. O treime dintre participanţii la studiu care au fost infectaţi au rămas asimptomatici.

Ce știm despre letalitatea virusului

Estimarea cât mai exactă a ratei de fatalitate a infecţiei ar putea fi utilă pentru a afla numărul de decese care s-ar produce dacă virusul nu ar mai putea fi ţinut în frâu. De asemenea, ar oferi date despre dimensiunea pierderilor ce ar putea fi înregistrate, pe măsură ce pandemia ia amploare în ţări foarte populate, dar ar trasa și o linie directoare pentru guvernele ţărilor sărace, care se luptă cu malaria sau cu rujeola, ajutându-le să decidă cum să distribuie cheltuielile (mai degrabă pe ventilatoare sau pe plase de ţânţari?), punctează o analiză amplă din The New York Times.

Doi indicatori care pot contura mărimea pericolului pe care îl reprezintă infectarea cu SARS-CoV-2 sunt rata de fatalitate a infecţiei (IFR) și rata fatalităţii cazurilor (CFR). În timp ce CFR reprezintă proporţia deceselor cauzate de COVID-19, comparativ cu numărul total al persoanelor diagnosticate, IFR reprezintă proporţia deceselor în rândul tuturor persoanelor infectate, incluzând aici și cazurile de infectare asimptomatice și nediagnosticate.

Săptămâna trecută, după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a convocat o întâlnire cu 1.300 de experţi din întreaga lume, dr. Soumya Swaminathan, cercetător principal în cadrul agenţiei, a declarat că s-a ajuns la un consens, potrivit căruia rata de fatalitate a infecţiei (IFR) ar fi de aproximativ 0,6%.

Deși procentul are rezonanţe mai degrabă liniștitoare, 0,6% din populaţia planetei înseamnă nu mai puţin de 47 de milioane de oameni, scrie The New York Times.

Rata fatalităţii cazurilor (CFR) variază mult de la ţară la ţară: sub 1% în Islanda, sub 2% în Israel și în Noua Zeelandă, 5% în China, 4,6% în Statele Unite, 14% în Italia și în Marea Britanie și 16% în Belgia. În România, rata de fatalitate a cazurilor a urcat la 6% (conform datelor disponibile la 9 iulie).

Ratele de fatalitate la nivel global se pot însă schimba, arată analiza. Pandemia a lovit iniţial ţările dezvoltate, cu un sistem medical bine pus la punct, dar se extinde acum în ţări cu un sistem sanitar precar și dens populate, precum India, Mexic sau Nigeria. În plus, SUA și Europa ar putea asista la o creștere a focarelor, pe măsură ce se apropie iarna, aceste regiuni neavând deocamdată experienţa confruntării cu noul coronavirus în sezonul rece.

Nu se știe încă în ce direcţie se va îndrepta pandemia, dar informaţiile pe care le avem despre cele 8 pandemii de gripă cu care s-a confruntat SUA din 1763 creionează, de fiecare dată, un model unic: un val ușor a fost urmat, la distanţă de câteva luni, de un altul cu mult mai letal.

Este posibil ca modelul să nu fie valabil acum, este de părere Michael T. Osterholm, director al Centrului pentru Cercetări și Politici de Boli Infecţioase de la Universitatea din Minnesota. Până la urmă, de data aceasta este vorba de un coronavirus, nu de o gripă, dar cum rata de contagiozitate este mult mai mare în cazul coronavirusului, „vom merge mult mai sus în următoarele 12-18 luni, estimează Osterholm.

Mai mult decât o simplă gripă

The New York Times a comparat criza coronavirusului cu alte evenimente letale care au avut loc în ultimul secol, folosind cifrele cu privire la decesele de COVID-19 din 25 de orașe și de regiuni. Deși nu a ucis la fel de mulţi oameni ca gripa spaniolă, în istoria modernă COVID-19 are puţini rivali în ce privește mortalitatea pe care o generează, concluzionează autorii analizei.

Orice dezastru în care numărul obișnuit de decese se dublează ar trebui considerat o stare de urgenţă, potrivit cu recomandările înaltului comisar al Naţiunilor Unite pentru refugiaţi.

În pandemia de COVID-19, mortalitatea a crescut cu mult mai mult – de 4,5 ori în Madrid, între mijlocul lui martie și mijlocul lunii aprilie; de peste 5 ori în Guyas, Ecuador; de aproape 6 ori în New York, în luna aprilie, sau de 6,6 ori în Bergamo, în nordul Italiei.

Dacă te uiţi la impactul total al pandemiei într-o ţară, s-ar putea să pară că nu e atât de mare. Dar, dacă vrei să afli cu adevărat ce se întâmplă, trebuie să te uiţi la fiecare stat, la orașe și zone locale”, a declarat Robert Anderson, șeful secţiei de date privind mortalitatea, de la Centrul National pentru Statistici de Sănătate al Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

Certitudinea din epicentrul incertitudinii

Noi cercetări arată că nu știm totul nici măcar despre modul în care se răspândește noul coronavirus. Recent, 239 de cercetători din 32 de ţări au cerut OMS, într-o scrisoare deschisă, să își actualizeze ghidul de recomandări, după ce au prezentat noi dovezi despre răspândirea virusului pe calea aerului. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a admis marţi existenţa „dovezilor emergente” potrivit cărora mici particule exhalate de persoane infectate pot pluti mai mult timp în aer și a anunţat că posibilitatea infectării pe această cale va fi analizată. Agenţia urmează să publice în zilele următoare un comunicat știinţific despre modurile cunoscute de transmitere a SARS-CoV-2.

Ceea ce știm în prezent arată că măsurile de distanţare fizică rămân cea mai bună abordare în acest moment (despre rolul distanţării am scris, la debutul pandemiei, articolul „COVID-19: Distanţarea socială, noul fel de a iubi în mijlocul pandemiei”).

Prevenţia este cu atât mai importantă, cu cât date colectate din majoritatea ţărilor arată că starea de sănătate a 20% dintre pacienţii cu rezultate pozitive la teste se deteriorează suficient de mult pentru a avea nevoie de oxigen sau de îngrijiri medicale avansate, după cum afirmă Janet Diaz, șefa de îngrijiri clinice pentru programul de urgenţă al OMS.

Pe de altă parte, nu doar că imunitatea de grup este foarte dificil (și neetic) de atins, dar un experiment considerat reușit, de neimplementare a măsurilor de distanţare, pare să-și arate deja limpede eșecul. În Suedia, restaurantele, magazinele, sălile de sport și majoritatea școlilor au rămas deschise în pandemie. „Ad litteram, nu au câștigat nimic. Este o rană autoprovocată și nu au obţinut vreun avantaj economic”, rezumă Jacob F. Kirkegaard rezultatul acestui experiment.

Suedia se apropie de 5.500 de decese provocate de COVID-19. Raportând aceste cifre la milionul de locuitori, ţara a suferit cu 40% mai multe decese decât SUA și de 12 ori mai multe decese decât a înregistrat Norvegia. Nici situaţia economică nu este cea preconizată – rata șomajului a crescut la 9%, cu aproape 2 procente mai mult decât în martie, și se estimează că economia se va contracta cu 4,5%. Experimentul suedez a arătat că virusul în sine, și nu măsurile de siguranţă au dus la criza economică, scrie jurnalistul economic Peter Goodman.

Numărul mare de decese și pierderile economice similare cu cele ale ţărilor care au impus restricţii „sugerează că presupusa alegere între vieţi salvate și economie este falsă: Eșecul de a impune distanţarea socială poate costa vieţi și locuri de muncă în același timp”.

Trăgând linie, deși volumul de informaţii pe care îl avem despre COVID-19 este departe de a fi satisfăcător, ceea ce știm este totuși îndeajuns pentru a contura, chiar și vag, dimensiunile provocării globale cu care ne confruntăm, dar și pentru a înţelege valoarea măsurilor de protecţie. Pentru că, oricât am încerca să distorsionăm lucrurile, discuţia nu este despre cât de înspăimântaţi sau de curajoși suntem în faţa unei epidemii, nici despre cât de ager navigăm printre teorii pentru verificarea cărora ne lipsește pregătirea necesară, ci despre cât de mult preţuim viaţa. Chiar și atunci când este vorba despre viaţa celor care, pretind cinicii, „ar fi murit oricum”.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema COVID-19

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.