Nu mi-am imaginat niciodată că voi renunţa la visul copilăriei mele. De la vârsta de cinci ani, viaţa mea a gravitat în jurul fotbalului.
La 12 ani, am intrat în echipa de juniori a principalului club din Zürich, Elveţia. Iar la 18 ani, am semnat primul meu contract profesional cu FC Zürich. Dar povestea mea nu este doar despre fotbal, ci despre călătoria interioară care m-a ajutat să renunţ la el pentru a-L urma pe Iisus.
Totul a început atunci când părinţii mei au divorţat; aveam 14 ani, iar divorţul lor m-a zdruncinat foarte rău. Câţiva ani mai târziu, tatăl meu s-a recăsătorit cu o femeie adventistă de ziua a șaptea. Ea îmi povestea diferite lucruri din Biblie – așa am aflat despre Avraam și despre alte personaje biblice. Nu înţelegeam prea multe, dar îmi plăcea să o ascult. Îmi amintesc că într-o zi mi-a spus că Îl iubește pe Iisus. Afirmaţia ei m-a derutat: „Îl iubești pe Iisus? Ce vrei să spui? La fel cum îl iubești pe tatăl meu?”.
Fotbalul, viaţa mea
Până atunci, credeam că există un Dumnezeu, dar El nu însemna prea mult pentru mine. Am avut câteva ore de religie la școală și sărbătoream Crăciunul, dar cam atât. Credinţa nu făcea parte din viaţa de zi cu zi. Toată viaţa mea se învârtea în jurul fotbalului: mă antrenam, mâncam, dormeam și o luam de la capăt.
În primii trei ani ca jucător de fotbal profesionist am avut parte de provocări, de suișuri și coborâșuri, de la a fi „noul star” și a câștiga titlul cu echipa, până la momentele în care am greșit sub privirile a mii de oameni (și ale milioanelor de telespectatori). Presiunea m-a făcut să mă tem de următorul pas.
Când aveam 22 de ani, m-am accidentat pe teren și nu am mai putut juca o perioadă. Locuiam singur la acea vreme, iar această pauză mi-a dat spaţiu să mă concentrez asupra mea – asupra personalităţii, caracterului și încrederii în mine. Am lucrat foarte mult la starea mea mentală, iar motto-ul care m-a motivat a fost: nu renunţa niciodată. Această mentalitate a determinat tot ceea ce am făcut pe teren și în afara lui. În acea perioadă, tatăl meu mi-a trimis un videoclip cu un predicator care vorbea despre importanţa de a avea o structură și de a urma niște pași în viaţă. El a împărtășit mai multe adevăruri despre Iisus și a vorbit despre pacea pe care ne-o oferă. Pentru prima dată, acest lucru a rezonat cu mine și am început să mă întreb ce voia Dumnezeu pentru viaţa mea.
În vârf
Având weekendurile libere din cauza accidentării, am putut merge la biserică pentru prima dată. Am vizitat biserica adventistă de ziua a șaptea la care mergea familia mea și totul mi s-a părut interesant. Am început să citesc Biblia și am fost inspirat de viaţa lui Iisus, precum și de valorile și istoriile din ea. A trezit ceva în mine – dorinţa de a mă schimba, de a gândi și de a acţiona ca Iisus. În același timp, eram hotărât să dau totul pentru a avea succes în carieră.
La scurt timp după cantonament, m-am întors pe teren. Am jucat într-un meci, după ce doi jucători au fost înlocuiţi. La următorul meci, am jucat din nou. Apoi, înainte să-mi dau seama, concuram în Liga Conferinţei Europene în Portugalia, în faţa a 30.000 de fani, împotriva unui club mare numit Vitória Guimarães SC. A fost apogeul carierei mele – unele dintre cele mai bune meciuri din viaţa mea. Simţeam că în sfârșit reușisem și că eram pe drumul cel bun pentru a-mi atinge obiectivele.
Între timp, continuam să citesc Biblia în fiecare dimineaţă și, înainte de fiecare meci, mă rugam: „Doamne, îţi mulţumesc că pot juca. Te rog, dă-mi curaj și păstrează-mă sănătos”. Eram mai liniștit ca niciodată și simţeam ca Dumnezeu îmi ghida pașii.
Dar cinci săptămâni mai târziu, după o pauză în campionat dedicată meciurilor echipei naţionale de tineret, în care am jucat în calificările pentru Campionatul European, drumul meu a luat o nouă direcţie. M-am transferat la un club din Austria, am semnat u contract cu FC Blau-Weiss Linz și m-am mutat din Zürich la Linz. Urma să joc în prima ligă a Austriei.
Sabatul sau cariera?
Într-o sâmbătă, înainte de un meci, ascultam o predică despre Sabat. Pastorul vorbea despre faptul că Sabatul era ziua de odihnă și de închinare: Dumnezeu a creat lumea în șase zile și s-a odihnit în a șaptea, binecuvântând-o. Ca sportiv profesionist, jucam întotdeauna sâmbăta. Nu considerasem niciodată fotbalul ca fiind o muncă, pentru că era pasiunea mea. Dar mesajul m-a lovit puternic. Îmi amintesc că m-am gândit: „Asta înseamnă că trebuie să renunţ la cariera mea?” Conștiinţa mea a fost atinsă, iar eu eram devastat.
Am sunat imediat un prieten fotbalist care începuse să citească și el Biblia. I-am povestit ce auzisem și am concluzionat: „Cred că trebuie să renunţăm”. El era și curios să afle mai multe și mi-a răspuns: „Așteaptă. Să vedem.” Am jucat meciul, dar tot timpul m-am gândit la ceea ce auzisem. Am sunat-o mai târziu pe mama mea vitregă și i-am spus ce aflasem. „Cred că trebuie să renunţ la cariera mea”, i-am spus la final. Ea mi-a răspuns calm: „Nu-ţi voi spune ce să faci. Tu știi adevărul. Petrece timp cu Dumnezeu.”
Așa că am început să mă rog intens. Până la acel moment citisem doar Geneza și Evangheliile. Dar cum să înţeleg ce voia Dumnezeu să fac? În acea seară, am deschis Biblia la întâmplare și ochii mi-au căzut pe capitolul 31 al cărţii Exod. Am dat peste un pasaj atât de direct, încât mi se părea că sunt într-un film: „Să nu care cumva să nu ţineţi sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc (..) Să lucrezi şase zile, dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului (…) căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat” (Exod 31: 13.14.15.17).
Totuși, nu eram încă sigur, așa că am parcurs toate pasajele care vorbeau despre Sabat. A doua zi am mers în pădure, cerând un răspuns. „Chiar vrei asta, Doamne?” Mă simţeam sfâșiat în două. Dar apoi, pentru prima dată în viaţă, am simţit cum se ridică din inima mea o declaraţie: „Iisuse, Te iubesc.” Nu găsisem încă un răspuns, dar am capitulat: „Dacă asta vrei, voi face. Dacă nu, oprește-mă Tu.” În timp ce mă întorceam la mașină, m-am simţit ușor, ca și cum o povară mi-ar fi fost ridicată de pe umeri.
Gata să păzesc Sabatul
În timp ce conduceam spre casă, m-am trezit gândindu-mă: „Aș putea renunţa”. Am început să mă gândesc la toate lucrurile pe care le-aș putea face în weekenduri. Să schiez, să-mi vizitez familia și să petrec timp cu prietenii, totul fără un program strict. Dar tăișul acestei schimbări m-a lovit în secunda următoare. Toată viaţa mea fusesem obsedat de fotbal. Visul meu era să ajung joc la cel mai înalt nivel. Cum să renunţ? Cum se schimbaseră dorinţele mele atât de repede? Cum ajunsesem de la a juca fotbal profesionist la a cântări lucrurile care îmi rămâneau dacă renunţam la el?
Trei zile mai târziu, am deschis din nou Biblia după ce m-am rugat fierbinte mai mult timp. Am ţinut-o de copertă și am lăsat-o să se deschidă singură. S-a deschis la index. Pe pagina din stânga erau cuvinte care începeau cu litera R, iar pe pagina din dreapta erau cuvinte care începeau cu litera S — sub care erau listate versetele despre Sabat. Eram uluit. Am fost inundat de o bucurie atât de mare încât am sărit de pe scaun.
Singura problemă era că nu știam cum să renunţ. Semnasem un contract pe doi ani cu doar trei luni înainte, iar clubul tocmai mă transferase. După ce am discutat cu familia mea, am decis să termin anul. Dar, o săptămână mai târziu, am jucat ultimul meu meci. M-am simţit obosit și vinovat și îmi doream să nu mai amân să ascult de Dumnezeu. Am vorbit cu directorului sportiv și cu personalul. Chiar dacă au fost dezamăgiţi, mi-au respectat decizia, m-au susţinut și mi-au permis să plec.
Povestea mea a devenit imediat virală. „Sfârșitul unei cariere la 22 de ani. «Aleg să-L urmez pe Isus Hristos»”, titrau ziarele. Am primit mesaje din toate colţurile lumii – din Brazilia, Kenya, China, Europa. Lumea sportului era uimită de decizia mea, însă eu eram plin de o pace profundă, pe care nu o pot compara cu nimic. Dumnezeu m-a mângâiat și astfel am trăit cele mai frumoase săptămâni din viaţa mea. Dar era doar începutul unei vieţi noi, una plină de pace, bucurie și o relaţie cu Iisus.
Ce urmează după fotbal?
După cum este firesc, m-am întrebat: „Și acum? Ce urmează pentru mine?”. Nu știu ce îmi rezervă viitorul. Învăţ în fiecare zi mai multe despre cine este Dumnezeu și El îmi schimbă viaţa. Dar chiar și așa, în necunoscut, știu că renunţarea la fotbal a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată.
Iisus spune: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16:24-25).
Așadar, poate că ar trebui să ne întrebăm ce căutăm. Pentru că, după tot ce am descoperit, cred că dorinţa cea mai profundă pe care o avem este de a fi cu Iisus și numai dragostea lui Dumnezeu ne poate împlini cu adevărat.
Silvan Wallner, fost fotbalist profesionist, a renunţat la carieră pentru a se dedica credinţei. A absolvit școala biblică ARISE în Australia și s-a mutat ulterior în Statele Unite. Este originar din Elveţia. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.
