CE vrea mai multe femei în funcţii de conducere

31

Comisia Europeană ameninţă că va impune prin lege o anumită cotă pentru numirea femeilor în funcţii de conducere în întreprinderile din spaţiul comunitar, transmite Deutsche Welle.

   

    Conducerea de la Bruxelles doreşte să încurajeze astfel accesul femeilor la funcţiile de conducere, ocupate, în prezent, majoritar de bărbaţi. Comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, a declarat ziarului german Die Welt că Uniunea Europeană va impune măsuri legislative pentru sprjinirea discriminării pozitive a femeii, dacă nu se vor înregistra progrese semnificative până la sfârşitul lui 2011.

    Planul UE este ca, până în 2015, 30% din posturile din consiliile de administraţie ale companiilor să fie ocupate de femei, iar până în 2020, procentul să ajungă la 40%.

    Potrivit unei rezoluţii votate de Parlamentul Eurpean la începutul acestei luni, toate Statele Membre ale Uniunii Europene trebuie să ia măsuri pentru a discrimina pozitiv femeile în vârstă. Întrucât trăiesc mai mult decât bărbaţii şi se confruntă cu un risc mai ridicat de a sfârşi în sărăcie, membrii PE au propus acordarea de beneficii şi drepturi la asigurare socială femeilor care îngrijesc de copii, se arată într-un comunicat de presă emis de PE.