Crima organizată – noua superputere a lumii

109

Crima organizată adună profituri de zeci de miliarde de dolari anual, afirmă Antonio Maria Costa, directorul departamentului de droguri și crimă organizată din cadrul ONU, conform agenţiei Reuters.

   

    Noua perspectivă a ONU este schimbarea focusului de la indivizii crimei organizate la pieţele pe care aceștia își desfac marfa: trafic de persoane, droguri și sex. „Trebuie să începem să ne adresăm pieţelor, care sunt gigantice" a afirmat Costa atrăgând atenţia asupra faptului că aceste pieţe s-au transformat într-o „superputere", bine înarmată și transnaţională.

    Pieţele de care vorbește Costa nu se limitează la statele în curs de dezvoltare. „Fluxul de trafic illicit duce de cele mai multe ori spre nord", indică reprezentantul ONU. „Cele mai mari economii ale lumii, adică G8 și ţările BRIC reprezintă cele mai mari pieţe pentru traficul illicit."

    Iar ameninţarea nu este numai economică, e de părere Costa. „Este una strategică, pentru că infractorii de azi pot influenţa alegeri, politicieni, forţe armate. Într-un cuvânt, ei pot avea putere."