Esenţiale azi, 19 aprilie

67

Australia, cea mai sigură ţară pentru femei

Australia este cea mai sigură ţară din lume pentru femei – în al doilea an consecutiv, conform datelor New World Wealth. „Siguranţa femeilor este unul dintre cele mai importante elemente la care trebuie să ne uităm atunci când încercăm să stabilim potenţialul de creștere a avuţiei pe termen lung, cele două fiind corelate în peste 90% din cazuri, din punct de vedere istoric”, arată raportul.

Focul de la Notre-Dame, pornit de la un scurtcircuit

Un oficial al poliţiei pariziene a declarat joi că incendiul de la catedrala Notre-Dame a fost cauzat, cel mai probabil, de un scurtcircuit. Anchetatorii încă nu au acces în catedrală din cauza riscurilor de securitate. Peste 40 de persoane, muncitori și personal al catedralei, au fost interogate cu privire la focul care a mistuit acoperișul edificiului istoric.

Coreea de Nord a testat o armă

Pentagonul a confirmat joi că Phenianul a efectuat un test de armament cu o zi înainte, precizând că nu a fost vorba despre o rachetă. Presa nord-coreeană a anunţat că liderul de la Phenian, Kim Jong-un, a supervizat testarea unei noi „arme tactice ghidate”, încărcată cu o „focoasă”, fără să ofere detalii despre natura armei.

Grecia: Explozia unei grenade în faţa consulatului rus, revendicată de anarhişti

Un grup anarhist grec a revendicat joi explozia unei grenade, în martie, în faţa consulatului Rusiei la Atena, acuzând Moscova că a torturat anarhişti arestaţi. Organizaţia FAI/IRF Conspiraţia Internaţională pentru Răzbunare i-a dedicat atacul lui Mikhail Zhlobitsky, un anarhist de 17 ani mort în octombrie la Arhanghelsk, în nordul Rusiei, într-un atentat sinucigaş. Grupul FAI/IRF este asociat la gruparea anarhistă greacă Conspiraţia Celulelor de Foc, mai mulţi membri ai acesteia ispăşind lungi pedepse cu închisoarea pentru atentate cu colete capcană.

O jurnalistă a fost împuşcată în Irlanda de Nord

În timpul unor manifestaţii în oraşul Londonderry, din Irlanda de Nord, a fost împușcată mortal o femeie despre care se crede că ar fi jurnalista Lyra McKee. Aceasta publicase recent o fotografie făcută în timpul revoltelor din oraş. Imaginile cu haosul de pe străzi postate pe reţelele de socializare ilustrau o maşină şi o dubă în flăcări şi indivizi cu glugi care aruncau cocktailuri molotov şi artificii spre maşinile de poliţie. Poliţia tratează incidentul ca pe unul terorist și a deschis o anchetă.

Guvernul din Mali demisionează

Guvernul din Mali a demisionat joi, la o lună după masacrarea a 160 de păstori din tribul fulani de către vânători din tribul dogon. Evenimentul a avut loc după un atac al jihadiștilor al-Qaeda asupra unui post al armatei, în care au fost uciși cel puţin 23 de soldaţi. Organizaţia teroristă numără mulţi fulani în rândurile sale. Autorităţile au reţinut 5 persoane suspectate de implicarea în masacru, însă nu au reușit să dezarmeze miliţia care l-a organizat.

Trump, invitat să viziteze Japonia

Guvernul nipon l-a invitat pe președintele american, Donald Trump, să viziteze Japonia între 25 și 28 mai. Trump se va întâlni cu noul cuplu imperial al ţării, precum și cu primul ministru, Shinzo Abe.

ISIS își revendică primul atac în Congo

Organizaţia Stat Islamic (ISIS) a revendicat joi un atac terorist în Bovata, Congo, declarând ţara drept „Provincia Africa Centrală” a „Califatului”. Au fost uciși doi militari și un civil. În regiune activează mai multe grupuri teroriste.

Procurorul special Robert Mueller, invitat în Camera Reprezentanţilor

Procurorul special Robert Mueller, şeful comisiei care a anchetat ingerinţele electorale ruse, a fost invitat să depună mărturie în Camera Reprezentanţilor, la 23 mai, pe tema investigaţiei. Comisia nu a depistat contacte ale echipei preşedintelui Donald Trump cu Moscova. Procurorul general al SUA, William Barr, a anunţat joi că va permite Congresului să vizualizeze în întregime raportul Comisiei Robert Mueller.

Cel puţin 60 de morţi în urma unei furtuni în India

Cel puţin 60 de oameni au murit în urma unei furtuni care a afectat nordul şi estul Indiei, după ce au fost loviţi de fulger sau prinşi în locuinţe, care s-au dărâmat. Trei persoane au fost ucise în regiunea Maharashtra, într-un templu, după ce au fost lovite de fulger. Prim-ministrul Narendra Modi a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi a anunţat că guvernul face tot ce e posibil pentru a oferi asistenţă persoanelor afectate.

Grupul de la Visegrad denunţă protecţionismul francez

Miniştrii de externe ai ţărilor din Grupul de la Vișegrad (Polonia, Slovacia, Ungaria şi Cehia) au denunţat, joi, la finalul unei întâlniri la Bratislava cu omologul lor francez, Jean-Yves Le Drian, o serie de „măsuri protecţioniste” apărate, în opinia lor, de Franţa. Ţările critică soluţiile europene relative la muncitorii detaşaţi, reforma condiţiilor de muncă şi plata transportatorilor rutieri internaţionali, precum şi propunerile de armonizare fiscală. Ministrul francez a declarat că „protecţionismul şi competitivitatea nu sunt incompatibile”.