Esenţiale azi, 7 ianuarie

137

Deficit bugetar sub 3%

Ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, anunţă că anul 2018 se închide cu un deficit bugetar de aproape 3% din PIB, care ar trebui să rămână constant pentru anul 2019, în ciuda previziunilor experţilor europeni și ale analiștilor bancari români care avertizează că deficitul va depăși 4%, notează Agerpres.

Guvernul le-a deschis conturi de economii minorilor

Începând cu 1 ianuarie 2019, fiecare minor din România are deschis un cont de economii la Trezorerie prin programul guvernamental „gROwth”. Potrivit proiectului, dacă părinţii sau tutorii legali vor depune cel puţin 1.200 lei pe an, vor beneficia de a primă anuală de 600 de lei și de o dobândă de 3%. Însă nu pot retrage banii până la majoratul copilului, iar dacă nu solicită retragerea sumelor din cont după această dată, vor pierde și prima, și dobânzile.

Google: 20 de miliarde de euro în paradisuri fiscale

Documente depuse de gigantul IT arată că în anul 2017 Google a folosit filiala sa din Olanda pentru a transfera venituri de 19,9 miliarde de euro, obţinute în afara Statelor Unite, către filiala sa din Bermuda, unde nu se plătește impozit pe venit. Strategia, deși contestată de autorităţile europene și americane, este legală și este folosită de multe companii IT și multinaţionale.

Suedia reintroduce serviciul militar obligatoriu

Anul 2019 va aduce o serie de schimbări în Suedia, printre care și posibile alegeri anticipate, scoaterea taxei pe zbor, aplicată călătoriilor cu avionul pentru reducerea poluării și protejarea mediului, dar și reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Astfel, 1.500 de tineri născuţi în anul 2000 au fost chemaţi deja la teste, restul de noi recruţi fiind admiși la cerere.

Egiptul inaugurează o catedrală pentru creștinii copţi

Duminică, autorităţile egiptene, în frunte cu șeful statului, au inaugurat una dintre cele mai mari catedrale din Orientul Mijlociu, dedicată creștinilor copţi. Evenimentul a avut loc în ajunul Crăciunului copt, iar autorităţile egiptene au difuzat un mesaj video al papei Francisc, care l-a apreciat pe papa Tawadros al II-lea (copt ortodox), „care a ştiut să dea o adevărată dovadă de credinţă şi iubire chiar şi în clipele cele mai grele”.

Guvernul a sistat contribuţiile la Pilonul II pentru sectorul construcţiilor

Potrivit textului apărut în Monitorul Oficial din data de 29 decembrie, Ordonanţa de Urgenţă 114 include o serie de „prevederi speciale” care nu au fost făcute publice în momentul adoptării ei. Mai exact, apare sistarea contribuţiilor la Pilonul II de pensii obligatorii, administrate privat, pentru sectorul construcţiilor, adică pentru constructori, producători, arhitecţi, ingineri și consultanţi tehnici. Sumele strânse la Pilonul II pentru aceste categorii sociale ar urma să treacă la Pilonul I, administrat de stat.

Trump ar putea declara stare de urgenţă în SUA

Președintele american, Donald Trump, a mărturisit duminică faptul că este pregătit să declare stare de urgenţă naţională pentru a obţine de la buget fondurile necesare ridicării unui zid de-a lungul graniţei cu Mexicul. Președintele a cerut Congresului să îi acorde banii respectivi, dar, de la preluarea majorităţii Camerei Reprezentanţilor de către democraţi, Congresul american este paralizat, anunţă CNN.

Inovaţie tehnologică la Spitalul de Neurochirurgie din Iași

Managerului Spitalului de Neurochirurgie „prof. dr. Nicolae Oblu”, din Iaşi, a anunţat de curând că unitatea medicală a devenit singura din ţară care se bucură de un robot Mazor X, dintre care mai sunt doar 142 în lume, versiuni mai vechi. Robotul este folosit în chirurgia spinală şi neurochirurgie și a costat 1,2 milioane de euro, bani veniţi de la Consiliul Judeţean Iași,

Turiștii români au cheltuit 40 de milioane de euro de Revelion

Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a publicat date care arată că numărul turiștilor români continuă să crească de la an la an în preajma sărbătorilor de iarnă. Peste 166.000 de români au vizitat staţiunile de iarnă în această minivacanţă, cu aproape 5% mai mult decât anul trecut, și au cheltuit în total 40 de milioane de euro, cu 8,5% mai mult ca anul trecut.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 8 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.