Franklin Graham nu-și retrage cuvântul

7

    Evanghelistul american Franklin Graham a fost în centrul controversei în timpul Zilei Naţionale de Rugăciune, sărbătorită în Statele Unite, săptămâna trecută.

    După ce oficialii Armatei i-au retras invitaţia de a participa ca vorbitor la evenimentele prijeluite de sărbătoare în cadrul Pentagonului, în ziua stabilită, fiul lui Billy Graham a apărut în faţa Pentagonului și împreună cu alţi câţiva oameni s-a rugat timp de cinci minute. Imediat după, Graham s-a prezentat la Capitol Hill, unde a vorbit în faţa celor 350 de oameni sosiţi la ceremonie, și a ţinut și o conferinţă de presă ad-hoc.     În timpul acesteia, Graham și-a întărit afirmaţiile privitoare la musulmani, care l-au costat participarea la evenimentul găzduit de Pentagon. Graham a declarat că „nu crede că Mohamed poate conduce pe nimeni la Dumnezeu, ci mântuirea vine doar prin Christos.” El a mai spus reporterilor că „nu acceptă ideea că toate drumurile duc la Dumnezeu.”     Pentagonul a retras invitaţia lui Graham săptămâna trecută, după ce câţiva membri musulmani din cadrul armatei s-au plâns cu privire la declaraţiile pe care Graham le-a făcut în cadrul unui interviu în 2001. Graham spusese atunci că Islamul este „o religie dăunătoare și rea.” „Acestea sunt declaraţii făcute acum nouă ani,” a spus Graham reporterilor. „E o rușine să fiu împiedicat să vorbesc la o întrunire creștină,” a conchis predicatorul.