Iertat de victimă, un hoţ s-a predat singur poliţiei mustrat de conștiinţă

41

Sud-coreeanul Ling Cho s-a predat Poliţiei după ce femeia pe care o jefuise l-a convins că făcuse un păcat, citindu-i din Biblie.

Potrivit informaţiei relatate de site-ul britanic Metro.co.uk, Cho a intrat în Insitutul din Ulsan Jungbu (sud-estul Coreei de Sud) şi profitând de faptul că profesoara era singură, a ameninţat-o cu un cuţit şi i-a cerut banii.

În loc să îi dea bani, profesoara l-a întrebat de ce o jefuieşte şi a aflat chiar de la hoţ cum a ajuns un delincvent, după problemele financiare care au urmat unui divorţ au fost copleşitoare.

Profesoara, o peroană religioasă, i-a citit din Biblie, ceea ce l-a determinat pe Cho să îşi ceară scuze că a încercat să o jefuiască. Profesoara i-a oferit apoi un MP3 player plin cu melodii creştine. Impresionat până la lacrimi, Cho a rugat-o pe profesoară să îl reclame Poliţiei. Când aceasta a refuzat, el s-a predat singur. Cho este pasibil de cinci ani de închisoare pentru tentativă de furt.

Un caz similar s-a petrecut în luna iulie într-un magazin din Statele Unite. Vânzătoarea a reuşit să convingă hoţul să renunţe la jaf, amintindu-i că Dumnezeu îl iubeşte.