Record statistic: tot mai multe femei au primul copil la 40 de ani

56

Tot mai multe femei au copii la 40 de ani. Tendinţa este de fapt un record istoric, spune Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie, care notează că niciodată în istoria consemnată de statistici, nu au existat atât de multe femei care să nască după 40 de ani.

    Tot mai multe femei au copii la 40 de ani, scrie The Guardian. Tendinţa este de fapt un record istoric, spune Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie, care notează că niciodată în istoria consemnată de statistici, nu au existat atât de multe femei care să nască după 40 de ani.    Amânarea conceperii unui copil este un curent sesizabil în comparaţia cu anii precedenţi. Dacă anul acesta, vârsta medie la care femeile au primul copil este 29,4 – cu o lună mai târziu decât anul trecut – acum 10 ani, media era la 28,4 ani.    Experţii spun că numărul femeilor care nasc la 40 de ani, sau după, aproape s-a dublat în ultimii 20 de ani. Datele statistice arată, de asemenea, că 46,2% din femeile de toate vârstele care au născut nu sunt măritate – din nou, un procent record pentru ultimii 10 ani.