România, condamnată la CEDO din cauza fumatului pasiv din pușcării

73

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marţi despăgubirea cu 10.000 de euro a unui deţinut din Botoşani, ca urmare a condiţiilor "inumane şi degradante" suferite în închisoare, scrie Agerpres.

   

    Gheorghe Florea a dat statul în judecată după ce între 2002 şi 2005 a fost încarcerat într-o celulă suprapopulată, în condiţii nefavorabile de igienă, împreună cu deţinuţi fumători. Florea a acuzat că starea lui precară de sănătate a fost agravată de fumatul pasiv şi că a necesitat internarea într-un spital penitenciar, unde, potrivit declaraţiilor sale, a fost ţinut tot în prezenţa fumătorilor.

    Timp de opt luni, scrie Agerpres, deţinutul a locuit împreună cu alţi 110 – 120 de colegi de celulă, într-o carceră cu doar 35 de paturi. Potrivit CEDO, Florea ''a atras de mai multe ori atenţia autorităţilor competente în legătură cu condiţiile precare de detenţie, inclusiv prezenţa deţinuţilor fumători în celula sa''.

    Răspunsul Ministerului român de Justiţie a fost că din cauza suprapopulării carcerale, deţinuţii ajung să stea şi câte doi în pat şi că separarea deţinuţilor fumători de cei nefumători este imposibilă din lipsă de spaţiu.

    Florea a intentat proces statului român în apilie 2004, iar începând din anul 2005 el beneficiază de eliberare condiţionată.