100.000 de participanţi în taberele de copii ale Hamasului

97

    Aproximativ 100.000 de copii au participat la taberele de vară organizate de Hamas în Fâşia Gaza, relatează Jerusalem Post, comparând această rată de participare cu cea a taberelor organizate de ONU, la care au luat parte alţi 250.000 de copii.

    Potrivit aceeaşi publicaţii, care citează un raport al Centrului israelian de Securitate şi Informaţii privind Terorismul, taberele Hamasului includ activităţi precum instruire paramilitară şi parade militare, toate promovând un spirit anti-israelian.

    Documentul spune că există aproximativ 51 de tabere ale Hamasului pe teritoriul Fâşiei Gaza, regiune în care ONU deţine alte 150 de tabere unde copii pot învăţa diverse arte şi meşteşuguri. Aceste tabere au fost în repetate rânduri ţintele actelor de vandalism şi ale unor atacuri despre care se crede că ar fi fost conduse de membrii organizaţiei Hamas.

    Autorii raportului susţin că între taberele Hamas şi cele ale ONU există o concurenţă percepută mai acut de membrii Hamas, care au încercat să câştige participanţi acuzând taberele ONU că distribuie droguri către tinerii palestinieni şi că permit dansul între persoanele de sex opus, acuzaţii pe care ONU le-a respins.