Emily Zamourka – De la viaţa pe stradă, la un pas de o carieră muzicală

432

Până acum câteva zile, Emily Zamourka era doar o persoană fără adăpost, care dormea pe un carton în parcare și cânta ziua la metrou. După ce un poliţist a filmat-o cântând aria „O mio babbino caro”, de Giacomo Puccini, iar imaginile au ajuns pe Internet, devenind virale, femeia a primit oferta de a scoate un album și a fost invitată să susţină un concert la un eveniment local.

„Patru milioane de oameni numesc orașul Los Angeles «acasă». Patru milioane de povești, patru milioane de voci… Uneori doar trebuie să te oprești și să o asculţi pe una dintre ele, ca să auzi ceva frumos”, a fost descrierea care a însoţit videoclipul postat pe contul de Twitter al Poliţiei din Los Angeles.

Emily Zamourka are 52 de ani și este originară din Republica Moldova. A emigrat la 24 de ani în America, lucrând ca profesoară de pian și de vioară, până ce starea de sănătate i s-a înrăutăţit, iar facturile medicale au devenit tot mai mari. În cele din urmă, nu a mai reușit să își plătească chiria și a ajuns pe stradă. A cântat pe străzi la vioară pentru a câștiga bani, dar instrumentul (în valoare de 10.000 de dolari) i-a fost furat în urmă cu 3 ani, așa că femeii nu i-a mai rămas nimic de făcut decât să-și folosească vocea pentru a cânta arii de operă la metrou.

„Vocea ei este uimitoare! Sper că va avea o viaţă grozavă. Mulţumesc formidabilului ofiţer de poliţie care a recunoscut frumuseţea din vocea ei și a distribuit-o pe reţelele de socializare. Această poveste mi-a înfrumuseţat ziua”, a scris un internaut pe Twitter, în timp ce altul a menţionat că o știa din vedere, care obișnuia să hrănească păsările de pe stradă, dar că nu și-a imaginat că ar putea avea o voce atât de uimitoare.

„Am dormit afară, pe unde apucam. Acum dorm pe un carton, de cele mai multe ori în parcări. Sunt mulţi cei cărora le pare rău de mine, dar nu vreau să fiu o povară pentru nimeni”, a povestit Emily.

Internauţii care i-au aflat povestea au donat deja mii de dolari, pentru a o ajuta să aibă din nou un adăpost și o altă vioară.

Joel Diamond, producător nominalizat la Premiile Grammy, i-a făcut o ofertă pentru un album, deși nici măcar nu o cunoaște. „N-am mai făcut niciodată așa ceva. E o nebunie”, a declarat Diamond, care este președinte al casei de discuri Silver Blue Records.

În acest weekend, Emily a susţinut primul ei concert, în San Pedro, California, unde a fost invitat special la un eveniment local, dezvelirea unei plăci din cartierul Mica Italie.

„Dacă voi pleca de pe stradă și voi avea un loc de muncă, va fi minunat, dar voi face tot ceea ce fac și acum, voi fi în continuare aceeași Emily Zamourka”, spune femeia, declarându-se emoţionată, dar și pregătită pentru a începe o carieră muzicală.

„Sunt foarte recunoscătoare, dar mi-aș fi dorit, în același timp, să fi avut parte de bunătatea de care am parte acum și atunci când nimeni nu știa despre vocea mea”, a mărturisit femeia, subliniind că toţi merită să fie trataţi cu amabilitate, pentru că acesta „este un sentiment minunat și face lumea un loc mai bun”.

Emily crede că povestea ei poate sensibiliza opinia publică, atrăgând atenţia asupra persoanelor care locuiesc pe stradă (în California trăiesc aproximativ 140.000 de persoane fără locuinţă), care au, la fel ca ea, o poveste în spate, și merită o viaţă mai bună.

Branimir Kvartuc, purtător de cuvânt al consiliului local din Los Angeles, a vorbit despre criza prin care trec persoanele fără adăpost din oraș și despre eforturile municipalităţii de a le asigura un adăpost, în condiţiile în care există prea puţine locuinţe disponibile.

„Unii oameni cred că persoanele fără adăpost sunt doar consumatori de droguri sau o adunătură de rataţi, dar vrem să schimbăm imaginea persoanei fără adăpost”, a subliniat Kvartuc.