Conducerea liceului „Jean Monnet" a fost debarcată pe insula şomerilor, după o anchetă cerută de Ministerul Educaţiei şi care - spun ziarele! - a fost „fără precedent". Mă întreb însă dacă „afacerea Jean Monnet" e un accident sau o boală cronică.

Ancheta a urmat unui scandal foarte mediatizat, una dintre elevele liceului acuzând un profesor că a abuzat-o sexual. „Controlul efectuat a arătat că relaţia nefirească între profesor şi elevă, indiferent de cât de emancipat este mediul de la «Jean Monnet», a fost şi rezultatul unor disfuncţionalităţi grave în conducerea liceului şi gestionarea relaţiei părinte – şcoală", a spus ministrul Funeriu. În consecinţă, cu rol disciplinar şi exemplar s-a decis schimbarea conducerii liceului.

La Jean Monnet se chiuleşte! (E o surpriză?) Elevii au zeci sau sute de absenţe, nemotivate şi nepenalizate în vreun fel. Şi nu doar elevii, ci şi profesorii chiulesc (de) la liceul cu un nume atât de ilustru. De când a intrat în vizorul presei, liceul s-a dovedit un loc unde educaţia pare ultima preocupare. Unele dintre elevele de la „Jean Monnet" au fost cercetate pentru furt. Iar ziarele s-au întrecut în galerii cu fotografii în care liceencele de la „Jean Monnet" pozează în ipostaze nepotrivite vârstei şi bunului simţ. Un fapt e clar. Zilele când Mihai din seria Liceenii nu ştia cum să-i ofere o floare Danei au murit, s-au pierdut în trecutul preistoric al învăţământului românesc.

Surprinzătoare în toată povestea asta este raportarea strictă la Liceul „Jean Monnet", ca şi când chiulul elevilor, fiţele elevilor „de bani gata", dezinteresul profesorilor şi transferurile dubioase ar fi un nefericit accident. O simplă navigare în reţelele de socializare poate să arate oricui sute de liceence pozând „incendiar". O banală plimbare cu mijloacele de transport în comun ne poate face rapid martori ai scenelor în care liceeni sau elevi de şcoală generală orăcăie la persoane mature: „Mamaieeee! Dă-te la o parte! Dormi?" Pe cât pariu că la mai toate liceele vom regăsi problemele lui „Jean Monnet"?

Buba – iertaţi-mă că mă repet (am mai spus-o!) – este dezinteresul general: al elevilor, al profesorilor, al părinţilor, al autorităţilor. S-ar părea că se aşteaptă rezolvarea lucrurilor de la sine. Profesorii dau vina pe salariile mici. Părinţii muncesc, n-au timp şi-ar vrea ca profesorii să-şi facă datoria, că doar „d'aia sunt plătiţi!". Între timp, elevii – lipsiţi de maturitatea necesară pentru a înţelege consecinţele pe termen lung ale lipsei de educaţie – profită de slăbiciunile sistemului, mergând pe ideea că, în România, „ai parte dacă n-ai carte". Ce să mai zicem de ministrul Funeriu? După ce a pus piciorul în prag şi a arătat că educaţia românească e sublimă şi lipseşte cu desăvârşire, a încasat toate înjurăturile şi blestemele posibile. El este vinovat, pentru că nu ne lasă să lâncezim în mediocritate.

Soluţii există, dar, ca de obicei, acestea implică responsabilizare, efort, muncă, voinţă şi răbdare. Însă, vorba unui puşti pe care îl cunosc: „Ia uite cât ne-au dat de învăţat! Io cân' mă mai joc?"