„Atât de singur sunt pe-acest pământ, că nimeni nu va şti dacă mai sunt.” „M-aş aşeza cu capu-n pumni şi-aş plânge pentru destinul meu ursuz de cuc.” (fragmente din poeziile Singur, fără nimeni şi Bocetul epuizant, de Adrian Păunescu)

Sînt un om liber

Sînt

Un om liber

Adică

Nu-i este nimănui

Milă de mine.

Nu mi-am dorit

Această libertate

Dar o păstrez

Şi mă laud cu ea.

Sînt

Un om liber,

Nu permit nimănui

Să-i fie milă de mine

Şi sînt

Şi mai liber decît credeam:

Nici n-am cui permite

Să-i fie milă de mine.

Până la urmă, Adrian Păunescu nu a murit liber, pentru că nouă acum ne e milă de el. Şi asta pentru că întotdeauna trăim intens amărăciunea morţii cuiva care s-a atins de sufletul nostru, chiar dacă de la distanţă. Îi plângem pe cei pe care ni i-am cuibărit în suflet în cele mai nebănuite momente de cumpănă. Dincolo de omul însuşi chiar. La fel este cu Adrian Păunescu – mai plâns este poetul, prietenul anonim al tuturor celor care s-au regăsit în versurile lui.

Indiferent de ce s-ar putea spune împotrivă, avem pentru ce să-i fim recunoscători lui Adrian Păunescu. Bănuit de pragmatism în discursul politic, în versuri Păunescu a fost vulnerabil. A arătat şi când e singur sau trist, şi când iubeşte, dar, dincolo de acestea, a reuşit să nască în mulţi trăiri ferme, convingeri, pasiune şi curaj. Cuvintele lui au făcut minuni.

Cuvintele au puterea să facă minuni. Avem mare nevoie să stăm mai mult în faţa cuvintelor şi mai ales a Cuvântului. Îmi amintesc de câte ori o poezie, un psalm, un fragment de biografie mi-au schimbat orizontul. Singurătatea mea a crescut aproape mereu când m-am uitat la zâmbetele indispensabile de pe platourile TV, dar a coborât la cote incredibile în faţa cuvântului înţelept, viu, citit la vremea potrivită.

Nu suntem animale de corvoadă. Avem un suflet care ascunde nebănuite resurse de a fi mai buni. Ar fi nevoie doar să îl eliberăm uneori de alerta poverilor zilnice şi să-i dăm răgazul să ne vorbească despre noi, despre cei dragi, despre sensuri şi Sens. Sufletul nostru ştie multe despre libertate.

„Nu suntem nişte animale / Cu suflet amânat mereu / În noi e milă şi e jale / Cu noi, cu noi e Dumnezeu.” (Cu noi e Dumnezeu, de Adrian Păunescu)

Norel Iacob
Pentru Norel Iacob, studiile universitare și post universitare în domeniul religiei au reprezentat mijloace pentru a interacționa mai bine cu vastul domeniu al spiritualității umane. Iar din pasiunea pentru comunicare relevantă în acest domeniu, la scurt timp după terminarea studiilor, s-a implicat în media, realizând emisiuni TV și radio. Din 2009, este redactorul-șef al revistei Semnele timpului.