În plină criză, după cutremurul din 11 martie, japonezii oferă întregii lumi lecţii greu de crezut sau de uitat.

Stăpânirea de sine și tăria de caracter. S-au văzut lacrimi, dar nu strigăte, ţipete, durere dezlănţuită sau necontrolată. Japonezii ne-au arătat o suferinţă cutremurător de decentă în manifestările ei.

Ordinea, demnitatea și conștiinţa. Oamenii au stat ore întregi la cozi pentru a primi ce li se oferea, dar nu s-au dus să-și ia singuri din magazinele abandonate. Sinistraţii și-au împărţit, voluntar, fără înghesuieli, îmbrânceli sau cuvinte urâte, puţinele resurse disponibile. Jaful nu a intrat în calcul. Când s-a oprit curentul electric în magazine, oamenii au pus produsele la loc în raft și au plecat.

„Psihologic, avem o tendinţă comună de a evita să creem mai multă confuzie, panică sau un mai mare pericol și, de aceea, noi toţi am ajutat la menţinerea ordinii publice”, declara pentru BBC, o angajată a municipalităţii din Sendai.

Răbdarea și responsabilitatea. Fluxul mare de oameni care căutau să ajungă acasă, intersecţiile nesemaforizate din lipsa curentului electric, au creat blocaje uriașe în trafic, după cutremur. Un corespondent BBC scria că nimeni nu a apăsat claxonul și nici nu a încercat să ocolească rândul pentru a ajunge în faţă. Au cooperat.

Sacrificiul și solidaritatea. Cincizeci de muncitori nu și-au părăsit postul, în ciuda riscurilor, ci au rămas pentru a continua procesul răcirii reactoarelor nucleare cu apă de mare. Un drum rupt de cutremur a fost complet reparat în 4 zile, astfel încât maşinile de mare tonaj să poată transporta alimente şi combustibil spre zonele lovite de tsunami. Organizaţiile criminale din Japonia s-au implicat în distribuirea de ajutoare pentru sinistraţi. „În timpurile de criză, nu mai există Yakuza şi civili sau străini. Sunt doar fiinţe umane şi ar trebui să ne ajutăm unii pe alţii”, a spus unul dintre liderii organizaţiei criminale Sumiyoshi-kai, conform slate.com.

Acest tip de imagini nu reprezintă un decupaj de presă, ci reflectă cu adevărat (și fără pretenţia de a elimina excepţiile) o lume profund diferită de cea în care trăim noi. Explicaţiile pot fi găsite ușor în câteva principii de bază ale gândirii nipone (vezi lista de la finalul articolului), dar ce mi se pare remarcabil nu este setul de principii, discursul moral sau etic din Japonia, ci nivelul de adeziune al japonezilor faţă de aceste valori.

De-a lungul timpului, Japonia a fost acuzată de incapacitatea de a-și actualiza politicile din mers, de descurajarea diversităţii și a inovaţiei, de lentoare și de rigiditate. În cazul crizei prezente, oficialii japonezi au fost mustraţi pentru ezitare în luarea deciziilor, iar populaţia pentru conformism și lipsă de reacţie critică. Nu e totul roz în Japonia. Însă ceea ce va rămâne, ca impresie durabilă, vor fi imaginile memorabile ale demnităţii, altruismului și răbdării japoneze din timpul acestei crize.

Oamenii vor continua mult timp să se întrebe de ce sunt japonezii diferiţi. Răspunsul este educaţia – adeziunea faţă de un sistem de valori este cultivată cu multă grijă încă din fragedă copilărie. Spre deosebire de comuniști care au vrut să obţină coeziunea prin opresiune și egalizare forţată, japonezii caută coeziunea socială prin combinarea educaţiei cu simţământul responsabilităţii și onoarei. Sistemul este eficient, dar cât este de sigur?

Modelul creștin afirmă, pe drept, că siguranţa stă în alegerea liberă, motivată de dragoste, pentru că aceasta din urmă oferă contextul în care schimbarea caracterului poate fi complet autentică. Societatea japoneză însă, ca monolit, ne-a dat o lecţie importantă despre ce înseamnă conexiunea vie între teorie și practică.

Deși presiunea omogenizării sociale are în Japonia o influenţă majoră asupra indivizilor, nu pot trage concluzia că niponii sunt responsabili, disciplinaţi și altruiști doar pentru că nu sunt liberi să aleagă altfel. În schimb, se vede că libertatea de care se cramponează occidentul trebuie îmbinată la nivelul cel mai profund cu educaţia, pentru că libertatea însăși, prost înţeleasă, rănește societatea. De asemenea, se vede că relativismul, deși ne ferește probabil de fanatism sau totalitarism, ne și dezrădăcinează. O altă lecţie preţioasă pentru democraţiile creștine este că dragostea și empatia nu sunt doar sentimente volatile, ci sunt și principii care trebuie cultivate și măsurate prin gesturi de responsabilitate socială.

Iată câţiva dintre pilonii mentalităţii nipone, responsabili pentru reacţiile oamenilor din arhipelag în timpul crizei prin care trece Japonia.

Echilibrul. Budismul îi învaţă pe japonezi cum să obţină pacea interioară și echilibrul care sunt considerate unele dintre cele mai importante virtuţi. Confucianismul a dezvoltat abilitatea japonezilor de a nu-și exprima sentimentele de tulburare. În Japonia oamenii zâmbesc cu faţa și plâng în interior, spune profesorul Jeff Kingston de la Universitatea Temple din Tokyo.

Visul societăţii omogene. Ideea că japonezii gândesc la fel este un mit. Societatea japoneză dezvăluie aceeași uimitoare diversitate de credinţe, preferinţe și abilităţi ca în oricare altă societate a lumii, e de părere Jonathan Rauch, autorul cărţii The Outnation. Diferenţa este că japonezii sunt educaţi să nu pună accentul pe diferenţe, ci pe evitarea conflictului cu orice preţ și astfel construiesc coeziunea socială, faţă de care se simt suprem responsabili. Japonezii simt că „în primul rând trebuie să fie responsabili faţă de comunitate” a spus, pentru CNN, Gregory Pflugfelder, directorul Centrului Donald Keene pentru cultură japoneză, de la Universitatea Columbia.

Evitarea conflictului. Încă de mici, japonezii sunt învăţaţi că evitarea conflictului este posibilă dacă nu fac greșeli. Lipsa greșelilor înseamnă lipsa criticii și, deci, lipsa conflictului. A lua poziţie critică în public faţă de ideea cuiva este un act de iresponsabilitate socială.

Armonia. Istoricul Hajime Nakamura consideră că armonia, acordul sau înţelegerea reciprocă au reprezentat principiul cel mai important în istoria Japoniei din ultimele sute de ani. Cel mai important este ca discuţiile să aibă loc într-o atmosferă de armonie, iar dacă problemele dificile sunt discutate astfel, soluţiile vor ieși spontan la suprafaţă.

Foto: Hitomi