,,Draga mea mamă, mă aflu pe patul de spital, într-un loc unde moartea ne ameninţă pe fiecare. Ştiu că am promis că voi fi mereu alături de tine, însă acum sunt mai aproape de moarte ca niciodată. Un singur lucru mă macină, acum: că dispariţia mea îţi va provoca o durere imensă. Mă rog acum, pe patul de moarte ca gândurile mele bune să vegheze mereu asupra ta şi să ştii mereu că te-am iubit enorm", i-a scris mamei locotenentul Eric Lubbock. La 24 de ani, a murit la Ypres, în 1917, în timpul Primului Război Mondial.

„Dacă citiţi aceste rânduri…” este o colecţie de 70 de scrisori emoţionante, scrise de soldaţi familiilor lor înainte să moară, pe care Sian Price, o specialistă în istorie din Marea Britanie, le-a adunat într-o carte. Pentru a se documenta, Sian a călătorit timp de trei ani în diferite ţări şi a citit peste 30.000 de misive scrise de cei care nu s-au mai întors vreodată de pe front. Simţindu-şi parcă sfârşitul, soldaţii şi-au aşternut în câteva rânduri gândurile şi sentimentele profunde faţă de cei dragi, ca într-un testament al iubirii.

,,Sper să ai o viaţă minunată şi împlinită. Să te căsătoreşti şi să ai copii. Eu te voi iubi mereu”, i-a scris Neil Downes iubitei sale, înainte de a muri în Afganistan, în 2007.

O altă carte, numită „Top 5 regrete ale celor pe moarte”, scrisă de o asistentă medicală din Anglia, răspunde unei curiozităţi poate morbide, poate doar naturale, de a şti care sunt regretele oamenilor când sunt puşi faţă în faţă cu moartea. Regretul de a nu avea curaj să îţi trăieşti viaţa pentru tine, ci conform aşteptărilor celor din jur este primul în top. Oamenii mai regretă că şi-au petrecut prea mult timp muncind, că nu au avut curaj să îşi exprime sentimentele, că nu au rămas în contact cu piretenii şi că nu şi-au permis să fie mai fericiţi.

De obicei când citeşti astfel de lucruri poate te emoţionezi pe moment, dar treci repede mai departe. Deşi moartea, ca sexul de altfel, este un subiect care atrage atenţia, nimeni nu vrea să rămână prea mult în preajma ei. Atunci când se dizolvă aura de senzaţional sau mister din jurul ei, oamenii fug repde înapoi la viaţă. Nu spun că eu nu am făcut aşa, fiindcă am făcut, dar acum parcă îmi sună mereu în cap, ca o placă stricată de vinil, că nu mai e timp.

În general nu mai e timp, ai de lucru şi nu termini, ai de făcut mâncare şi nu termini, vine weekendul şi ai vrea să dureze puţin mai mult, dar trece fulgerător pe lângă tine. Şi asta zi de zi, până trece un an, şi doi şi trei, şi tinereţea şi ajungi, fără să realizezi, să te întrebe cineva pe patul de moarte ce regreţi din viaţa ta.

„Nu mai e timp să ne bucurăm, nu mai e timp să ne îmbrăţişăm, nu mai vedem că noi nu mai ştim să iubim”, sună refrenul melodiei „Nu mai e timp” a formaţiei Holograf cu Angela Gheorghiu, care a făcut 214.500 de vizualizări pe YouTube de când a fost lansată pe 27 ianuarie.

Nu cred că este sănătos să rămânem fixaţi pe acest gând, dar cred că ar fi sănătos pentru spiritualitatea noastră şi pentru relaţiile cu cei din jur, să oprim ceasul în loc, să realizăm ce lucruri regretăm şi ce cuvinte am spune celor dragi dacă în minutul următor nu i-am mai vedea, şi să facem şi pasul practic de a scoate la iveală soldatul din noi, care scrie pe genunchi un ultim mesaj de dragoste, şi bătrânul din noi, care regretă că nu şi-a schimbat viaţa atunci când a avut şansa să o facă.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 8 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.