Asemenea unui super computer căruia nu-i cunoști toate dotările și capacităţile, creierul nostru are deja implementate soluţii creative pentru o gândire mai bună și luarea unor decizii înţelepte. Cu alte cuvinte, dacă ne-am cunoaște mai bine creierul, am putea opera cu mai puţin stres și cu eficienţă mai mare.

Iată câteva dintre cele mai frecvent ignorate „caracteristici tehnice” ale creierului nostru¹, a căror înţelegere ne va ajuta să ne îmbunătăţim gândirea, să simplificăm și să eficientizăm procesul luării deciziilor:

1. Nu-ţi ignora subconștientul. Gândirea conștientă reprezintă doar o mică parte a proceselor care au loc în creierul nostru. Creierul colectează și procesează în subconștient cantităţi vaste de informaţie, cu o viteză foarte mare. Bazat pe concluziile pe care le obţine, creierul generează emoţii.

Ceea ce adesea numim presentiment sau intuiţie ar putea fi rezultatul acestor uimitoare procese subconștiente. Creierul încearcă să ne transmită un mesaj care nu ar trebui atât de ușor ignorat, ci mai degrabă evaluat prin filtrul gândirii conștiente.

Alături de căile de comunicare destinate conștientului, Dumnezeu folosește, la rândul Său, subconștientul, pentru a ne da indicii cu privire la deciziile corecte.

2. Fă dușuri lungi și visează cu ochii deschiși. Bineînţeles, cu măsură. Studiile arată că idei profunde se nasc adesea când nu suntem conștienţi că analizăm problema, așa cum se întâmplă atunci când facem un duș sau o plimbare lungă. Totul pare a fi favorizat de lipsa stresului în timpul acestor activităţi.

Altfel spus, avem nevoie de momente de relaxare, pe cât posibil în fiecare zi, pentru a deveni de fapt mai eficienţi și mai productivi.

Iar când „visăm cu ochii deschiși”, creierul este de fapt extrem de activ și productiv. Visatul cu ochii deschiși este un mijloc foarte important de dezvoltare a capacităţilor creative.

3. Protejează-ţi voinţa. O voinţă puternică trebuie întărită prin reafirmarea principiilor care o inspiră și trebuie protejată prin evitarea oboselii și a sarcinilor simultane. Ca să iei decizii bune, ia-le pe rând și nu când ești obosit sau presat.

În cadrul unui studiu, deopotrivă amuzant și interesant, prezentat presei anul trecut, subiecţii care au memorat un număr de 7 cifre au manifestat ulterior o voinţă mai slabă decât cei care au memorat un număr dintr-o singură cifră. Când li s-a cerut să aleagă între ciocolata apetisantă, dar nesănătoasă, și salata de fructe, cei din primul grup au tins să aleagă ciocolata. „Mușchii” voinţei lor erau extenuaţi.

4. Nu gândi sub presiune. Când ai analizat un lucru, ţi-ai format un obicei, sau ai dezvoltat o abilitate, pentru care ai consumat timp, energie și efort intelectual, ia deciziile sau acţionează pe baza „instinctului” hrănit de aceste repere stabile. Nu încerca să regândești totul pe loc și să reevaluezi sub presiune.

Te-ai întrebat vreodată de ce fotbaliști faimoși și extrem de talentaţi ratează penalty-uri în momente decisive?

5. Analizează-ţi greșelile. Oamenii de succes insistă să vadă ce ar fi putut face mai bine, chiar dacă s-au descurcat admirabil.

Sigur că un asemenea exerciţiu pare o prostie pentru cei care consideră că ești mai fericit când nu știi multe lucruri, dar, în realitate, este vorba de una dintre cele mai importante chei ale succesului. Celulele creierului descoperă cum să facă lucrurile bine, analizând ce a fost făcut greșit.

Îmi place cât de bine se conectează acest adevăr cu îndemnul Bibliei de a ne cerceta constant gândurile și de a fi mereu dispuși să recunoaștem ce am greșit. Nu pentru a trăi în descurajare, ci pentru a ne pregăti să facem lucrurile mai bine data viitoare.

6. Gândește-te la gândire. Metagândirea este formidabilă. O abilitate care ar trebui să fie printre cele mai înalte ţinte pe care ni le-am propus.

Mulţi oameni de știinţă consideră că pentru a avea o judecată echilibrată nu ai nevoie în primul rând de inteligenţă sau experienţă, ci de disponibilitatea de a te angaja în exerciţiul introspecţiei. Și din nou o spun, cu satisfacţie, aceasta este esenţa sfatului biblic pentru o gândire de succes.

Creierul este ca un „briceag elveţian cu tot felul de unelte”. Uneori este important să ţii cont de emoţii sau să te relaxezi pentru a obţine idei importante, alteori ai nevoie să analizezi extrem de raţional lucrurile sau să te concentrezi pentru a-ţi proteja voinţa. Este foarte important însă să dezvoltăm metagândirea, abilitatea de a gândi și stabili ce instrumente mentale trebuie folosite în funcţie de situaţia specifică.


1 selectate dintr-o listă mai largă a lui Jonah Lehrer, un jurnalist american specializat în psihologie și neuroștiinţă.

Norel Iacob
Pentru Norel Iacob, studiile universitare și post universitare în domeniul religiei au reprezentat mijloace pentru a interacționa mai bine cu vastul domeniu al spiritualității umane. Iar din pasiunea pentru comunicare relevantă în acest domeniu, la scurt timp după terminarea studiilor, s-a implicat în media, realizând emisiuni TV și radio. Din 2009, este redactorul-șef al revistei Semnele timpului.