Dacă mitul salvării familiei prin naşterea unui copil ar fi fost povestit în felul următor, probabil mulţi (deşi nu toţi) dintre cei care îl cred astăzi nu l-ar mai fi crezut.
A fost o dată ca niciodată o prinţesă frumoasă şi bună precum o zână. Numai pe dânsa o aveau părinţii, aşa că o iubeau ca pe ochii din cap şi îi făceau toate voile. Când a crescut, i-au făcut nuntă mare şi mândră cu viteazul ce şi l-a ales, un flăcău chipeş şi destoinic. După o vreme, i-a lovit năpasta: nu trecea zi să nu se-audă la palat măcar vreo vorbă aspră sau vreun oftat adânc.
Îşi găseau pricină de ceartă din fiece lucru şi erau negri de supărare, iar părinţii şi curtenii îşi frământau mâinile neputincioşi. Într-o bună zi, un bătrân i-a şoptit în mare taină împăratului o vorbă de duh şi, peste un an, prinţesa a adus pe lume un prunc. În toată împărăţia a fost o sărbătoare de i s-a dus vestea peste mări şi ţări. Şi de atunci au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi…
Dacă mitul salvării familiei prin naşterea unui copil ar fi fost povestit astfel, probabil mulţi (deşi nu toţi) dintre cei care îl cred astăzi nu l-ar mai fi crezut. Însă povestea nu se spune aşa, ci în variante mult mai realiste şi mai credibile şi de aceea sunt destui care, din păcate, cedează iluziei recuperării armoniei în familie prin aducerea pe lume a unui copil.
Conform unui studiu efectuat în Suedia, deși percepţia părinţilor asupra relaţiei de cuplu
postnatale poate fi una pozitivă, relaţia în sine suferă.
(Cum rămâne însă cu motivaţia corectă care ar trebui să stea la baza aducerii pe lume a unui copil?) Presa mondenă a inventariat metodele utilizate de vedetele care au trecut printr-o despărţire pentru a demonstra partenerului determinarea de a „o lua de la capăt“ împreună: (1) pleacă împreună într-o vacanţă de lux, (2) oferă un cadou pe măsura suferinţei provocate, (3) achiziţionează o locuinţă comună, (4) decid să aibă un copil.
Te-ar putea interesa și: Cum ne pot apropia niște certuri în familie
Pentru familiile care dispun de resurse financiare limitate, naşterea copilului pare să rămână singura „soluţie“ viabilă din lista de mai sus… Perechea consideră aşadar că viitorul
copil este cel mai potrivit simbol al dragostei lor renăscute şi, mai mult decât atât, că acesta va rămâne un liant viu al relaţiei pe viitor, reamintindu-le mereu decizia luată. Dacă problema este una de angajament între cei doi, atunci poate că va funcţiona. Dar ce se întâmplă în toate celelalte cazuri?
Ce pierdem dacă încercăm?
Hotărârea de a concepe şi creşte un copil nu este numai un punct de cotitură major care va marca experienţa unui cuplu, ci, mai mult decât atât, este momentul în care se decide viaţa unei noi făpturi. Înainte de a asocia copilul cu soluţia pentru conflictele maritale, un cuplu ar trebui să ia în considerare cu precădere binele viitor al copilului care va completa familia lor.
Dacă există probleme între cei doi, nu cumva ele vor persista şi după ce se va adăuga cel de-al treilea membru al familiei? Specialiştii reamintesc constant impactul deosebit al atmosferei din cămin asupra dezvoltării copilului. Un mediu încărcat de dispute sau chiar de tăceri ostile nu va trece neobservat, iar „juniorul“ va absorbi acest spirit mult mai repede decât îşi pot imagina părinţii. Totuşi există şanse reale ca naşterea unui copil să aducă un plus de armonie în familie?
Nașterea unui copil este mai degrabă o provocare?
Importanţa sau influenţa mitului în discuţie este evidentă şi din preocuparea cercetătorilor cu privire la această temă, demonstrată de numărul însemnat de studii care şi-au propus să descopere în ce măsură sosirea unui copil are un impact asupra satisfacţiei maritale a părinţilor.
Conform unui studiu efectuat în Suedia, deşi percepţia părinţilor asupra relaţiei de cuplu postnatale poate fi una pozitivă, relaţia în sine suferă.[1] Unul dintre aspectele frecvent întâlnite este diferenţa dintre modificările care intervin în viaţa soţiei şi cele care intervin în viaţa soţului în perioada de după naştere.
Mama simte că viaţa ei s-a schimbat în mod semnificativ, în timp ce viaţa tatălui a rămas la fel[2] şi de aceea soţia poate ajunge la concluzia că este singura care a făcut şi face cu adevărat sacrificii pentru nou-născut.
O altă cercetare recentă[3] a ajuns la concluzia că există două moduri majore (ambele negative) în care naşterea poate afecta un părinte: fie îşi percepe partenerul ca fiind indiferent sau chiar manifestând un comportament negativ faţă de el, fie consideră că apar conflicte între viaţa de familie şi profesie, accentuate de solicitările crescute ale familiei.
În ansamblu, sarcina, naşterea în sine şi îngrijirea noului-născut reprezintă factori majori de stres, iar presiunea generată de multitudinea de probleme noi (cheltuieli suplimentare, investiţii serioase de timp, odihnă insuficientă, potenţiale probleme de sănătate ale nou născutului, schimbări fizice ale mamei) nu face decât să agraveze conflictele preexistente. Cu siguranţă, un nou-născut este o suficientă provocare pentru a nu putea fi în acelaşi timp şi o soluţie.
În cazul în care nu există probleme majore în relaţia de cuplu și cei doi decid să își mărească familia, nu doar copilul primește darul unei vieţi în care nu va fi nevoit să „ţină partea“ vreunui părinte, ci și aceștia se vor bucura de împliniri speciale, care pot fi trăite doar din rolul de „mamă“ și „tată“. Cu siguranţă, în aceste condiţii, și calitatea
relaţiei va crește.
