Un studiu al Brookings Institution a relevat faptul că, din 1940 până în 1998, Statele Unite au cheltuit nu mai puţin de 5,5 trilioane de dolari pentru dezvoltarea armelor nucleare, mai mult decât pentru oricare alt sector de activitate (mai puţin cel al asigurărilor sociale), scrie Foreign Policy.

O coardă sensibilă pentru americani, pe care președintele Obama a ştiut să o atingă în campania sa electorală (vezi video).

 

E drept că Obama militează cu perseverenţă împotriva proliferării armelor nucleare. Totuşi, nu toată lumea aplaudă eforturile lui. Analişti precum John Mueller, de la FP, sunt de părere că dezarmarea marilor puteri după cel de-al Doilea Război Mondial a fost un fenomen firesc, ce s-a întâmplat independent de tratatele de dezarmare. Teza lui Mueller este că, după reducerea tensiunilor Războiului Rece, ţările au realizat că e mai eficient financiar să nu investească în armament pe care nu îl folosesc. Iar rezultatul a fost un succes pe care acorduri de dezarmare precum SALT (1972) nu l-au putut obţine. De exemplu, până în 2002, numărul focoaselor deţinute de Rusia a scăzut de la 70.000 la 30.000, ajungând în prezent la 10.000. Avis Bohlen, fost secretar-adjunct în Departamentul american pentru Controlul Armelor, scria într-un eseu că „adevăratul control al armelor a devenit posibil atunci când nu a mai fost nevoie de el."

Neaşteptat, acţiunile de dezarmare nucleară unilaterală au fost urmate de acţiuni de reducere a arsenalului întreprinse de celelalte puteri. În 1991, dezarmarea SUA a fost urmată de o acţiune de dezarmare în Rusia, pe care observatori precum Nina Tannenwald, de la Universitatea Brown, au numit-o „mişcarea radicală de răsturnare a cursei înarmării."

Pe de altă parte, înarmarea "tradiţională" la care asistăm zilele acestea nu plasează SUA pe poziţia unui exemplu pozitiv. Mai ales atunci când ţări precum Iranul, care percutează instantaneu la subiectul înarmării, folosesc orice avans tehnologic al vecinilor ca pretext pentru argumentarea propriei înarmări. Au trecut doar câteva zile de la discursul în care preşedintele iranian acuza SUA că au standarde duble în evaluarea politicilor internaţionale privind armele nucleare. În luna februarie, televiziunea iraniană raporta progresele făcute în dezvoltarea de armament.

Ce vrea deci administraţia Obama? Dacă istoria a arătat că atât acţiunile de înarmare, cât și cele de dezarmare au generat reacţii în oglindă, nu este riscant să se considere că înarmarea din prezent va genera intimidarea/inhibarea dorinţei de înarmare a inamicului?

Alina Kartman
Cu peste 9 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.