„Ajută-mă. Sora mea are o tumoare pe creier. Nu știu ce să fac." Probabil că cei mai mulţi dintre noi ar amuţi în faţa unei asemenea rugăminţi. Nu și Bruce Feiler. Bărbatul și-a asumat răspunsul ca unul care știa ce înseamnă să suferi de o boală teribilă - doar supravieţuise cancerului.

Într-un material scris pentru The New York Times, Feiler povestește cum, în urmă cu trei ani, a fost diagnosticat cu cancer la oase, diagnostic care l-a costat nouă luni de chimioterapie și o operaţie de 15 ore pentru reconstrucţia piciorului stâng. Experienţa din care a scăpat (cu ajutorul „multor oameni”) l-a făcut să înţeleagă pe propria-i piele că unele încurajări ajută, iar altele pot chiar să strice. De aici plecând, Feiler a alcătuit o listă cu ce trebuie să-i spui și ce nu unui bolnav.

Totuși, faptul că accentuează mai mult ce să nu spunem unui om aflat în suferinţă nu ajută decât parţial oamenii care se întreabă sincer cum să arate că le pasă. Sunt mai mulţi cred, cei care știu lucrurile pe care nu trebuie să le spună, dar se tem că, odată eliminate acestea, nu prea mai rămân multe de spus. Până la urmă, durerea celuilalt e durerea lui, noi nu o putem înţelege pentru că nu ni se întâmplă nouă și știm că sfaturi nu e bine să dăm fiindcă oricum nu avem soluţii concrete. Prin urmare singurul lucru pe care îl putem face este să ne arătăm respectul tăcând. Sunt oameni care au studiat mai mult această dilemă și spun însă că tăcerea nu este soluţia.

  1. Obţine mai întâi permisiunea de a discuta. Uneori, în jurul subiectului dureros poate fi o atmosferă apăsătoare, care provoacă teama de a aborda subiectul. De aceea, ar fi de dorit să capeţi un acord al celui care suferă pentru a deschide subiectul. Dacă prietenul tău îţi arată că nu dorește acest lucru, dovedește-te disponibil să vorbești despre subiect oricând va vrea el să îl deschidă.
  2. Recunoaște situaţia. Realitatea nu dispare dacă o negi. Este mai benefic să îţi întrebi prietenul cum se simte și prin ce a trecut, decât să îi lași impresia că îi minimalizezi suferinţa, ignorând de fapt realitatea.
  3. Recunoaște-ţi limitele. Nu oferi sfaturi în care nici tu nu crezi. Nu critica, nu judeca, nu analiza și nu da sfaturi dacă nu ţi se cere acest lucru. Nu îţi permite să afirmi că „știi exact prin ce trece” prietenul tău, pentru că lui i-ar putea suna superior, detașat și chiar fals. Mai degrabă realizează că nu ai cum să înţelegi complet situaţia, și concentrează-te pe a transmite autentic că îţi pasă.
  4. Oferă-i libertatea să se simtă așa cum se simte. Asigură-ţi prietenul, care poate se învinovăţește pentru starea lui, că îi rămâi alături chiar și atunci când nu are cel mai bun tonus moral. Dacă trece printr-o depresie, arată-i că, cel puţin în ochii tăi, are tot dreptul să simtă, să îl doară, să fie supărat.
  5. Ajută cu lucruri concrete. Uneori te poţi simţi neputincios, pentru că nu ai soluţii directe pentru suferinţa prietenului tău. Însă îl poţi ajuta indirect, rezolvând probleme colaterale, de care el nu mai are energie să se ocupe. Oferă-te să faci (mici) serivicii pentru el – să îi plimbi câinele, să ai grijă de copii într-o seară, să îi gătești ceva, să îi cumperi ceva de care are nevoie. Folosește-ţi creativitatea. (Dacă tot suntem aici, specialiștii National Pain Foundation recomandă să nu întrebi „Ai nevoie de ceva?” fiindcă răspunsul cel mai comod la această întrebare închisă este „Nu, mulţumesc frumos”. Întreabă mai bine „Cu ce te pot ajuta? Ce pot face pentru tine?” lăsându-i celuilalt loc să spună deschis.)
  6. Arată-ţi empatia prin limbajul corpului. Arată că ești aproape nu doar emoţional, ci și fizic. Menţine contactul vizual, mângâie, îmbrăţișează. Arată-i celuilalt că se poate bucura de atenţia și grija ta.
  7. Încurajează în cuvinte simple. Arată-ţi aprecierea pentru modul în care prietenul tău reușește să facă faţă situaţiei și îi vei da curaj să reziste.

Am lăsat special deoparte ideea de a-i reaminti prietenului tău că Dumnezeu îl iubește (că îi vrea binele chiar și atunci când trece prin suferinţă sau prin necazuri) fiindcă prin natura ei, această încurajare le înglobează pe toate celelate. Rugăciunea pentru cel bolnav și sprijinul spiritual nu trebuie să fie invazive, nici ostentative, ci discrete și naturale. În final, cel mai grăitor mod de a-i arăta cuiva că Dumnezeu îi este alături este să îi arăţi cum te folosește Dumnezeu pe tine în sprijinul lui. Iubirea e, până la urmă, cea care face ca sfaturile de mai sus să nu fie nici tactici, nici politici manierate, ci moduri în care să arătăm celor dragi că nu fugim speriaţi când dau de necaz, ci le rămânem alături la bine și la greu.

DISTRIBUIE:
Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 8 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.