Necunoaşterea învăţăturilor fundamentale, biblice, ale creştinismului, este una dintre cauzele care stau la baza metamorfozării creştinismului într-o religie nouă, dopată cu elemente new age, care îi acceptă pe toţi aşa cum sunt (fără să mai fie ce îi era dat să fie).

Pe un ton hazos, cineva povestea că, înainte de a cunoaşte mai bine învăţăturile Bibliei, credea că Diavolul şi Satana sunt soţ şi soţie. Altcineva îmi povestea că, la o oră de religie (la nivelul învăţământului liceal), adolescenţii nu au fost în stare să spună care este deosebirea dintre Biblie şi Evanghelie.

 

Un român oarecare, nu contează cine, mi-a spus odată că diferenţa între biserica din care face parte domnia sa şi bisericile celelalte stă în faptul că unii cred în Biblie, iar ceilalţi în Scripturi (pasămite, omul nu ştia că Biblia şi Sfintele Scripturi sunt acelaşi lucru). Am cunoscut un domn care nega natura divină a lui Christos, pe motiv că aceasta ar însemna că religia creştină este o religie politeistă. Totuşi, persoana în cauză nu avea niciun fel de dubii vizavi de calitatea sa de creştin. Aceste detalii mi-au revenit în minte când am citit despre ultima carte a teologului J. I. Packer (consacrat în rândul cititorilor români prin titlul Cunoscându-L pe Dumnezeu), considerat de publicaţia Times unul dintre cei mai influenţi 25 de teologi evanghelici (în 2005). Grounded in the Gospel (Înrădăcinat în Evanghelie) este titlul cărţii în care Packer avertizează că religia creştină se cufundă în păgânism, uitând tot mai mult învăţăturile sale de bază.

 

O simplă trecere în revistă a publicaţiilor cu profil creştin şi nu numai arată că, în prezent, temele de dezbatere în biserici (poate nu în toate, dar în cele mai multe) sunt legate de chestiuni care, în trecut, erau considerate clare: hirotonirea homosexualilor, dreptul de a divorţa, de a avorta, de a întreţine relaţii sexuale înainte de căsătorie etc. În fapt, o parte din lumea creştină doreşte să i se recunoască aceste drepturi / libertăţi şi, totodată, să primească binecuvântarea divină. Concluzia lui Packer este că necunoaşterea învăţăturilor fundamentale, biblice, ale creştinismului, este una dintre cauzele care stau la baza metamorfozării creştinismului într-o religie nouă, dopată cu elemente new age, care îi acceptă pe toţi aşa cum sunt (fără să mai fie ce îi era dat să fie).

Prea puţini creştini ştiu să spună, cu convingere, ce cred şi de ce cred. Chiar şi de la amvoanele bisericilor se aud tot mai des peroraţii pe teme filosofice, tentative nereuşite de „fină înţelegere psihologică a lumii în care trăim", comedioare pe gustul „publicului" tânăr (care să îi ţină pe tineri aproape de Dumnezeu) şi, în puzderia de seminarii pe teme de actualitate, învăţătura biblică îşi găseşte un spaţiu tot mai strâmt. Soluţia lui Packer este catehizarea, prezentarea sistematică a doctrinelor biblice, instruirea creştinilor în cunoaşterea Bibliei. Simpla răsfoire a Noului Testament ne arată că, în vremea lui Pavel şi Petru, cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu şi studiul cărţilor sacre era o preocupare importantă. Botezul sau înregistrarea numelui în catastifele bisericeşti nu te face automat creştin. Desigur, problemele sunt suficient de complexe încât să putem spune că doar catehizarea nu este suficientă pentru regăsirea identităţii creştine. Însă, fără o lectură şi o cunoaştere serioasă a Bibliei, mai există creştinism?