De două milenii, creştinii Îl aşteaptă pe Christos. L-au aşteptat în anul 1000. L-au aşteptat şi-n anul 2000. De-acum, unii Îl mai aşteaptă prin anul 3000. Unii cred că nu mai vine.

Într-o celebră piesă de teatru, Samuel Becket creiona două personaje celebre: Estragon şi Vladimir, doi pierde-vară care stau pe marginea drumului şi îl aşteaptă pe misteriosul domn Godot. Timpul trece, dar Godot nu vine. Estragon discută cu Vladimir, argumentează şi contraargumentează. Mănâncă şi beau. Cântă şi filosofează despre sinucidere. Apar şi alte personaje. Stau toţi pe marginea şanţului şi îl aşteaptă pe „Godot care nu mai vine”. Piesa se termină fără ca aşteptarea să fie împlinită. Deşi unii au asociat numele lui Godot cu numele lui Dumnezeu (God în limba engleză), Becket a negat că ar fi intenţionat această legătură. La urma urmei, poate că este doar o piesă de teatru care explorează tema eternei aşteptări. Dincolo de intenţiile lui Becket, întrezăresc în piesă o ilustrare a istoriei creştine a aşteptării.

Când ucenicii au asistat la înălţarea Învăţătorului lor la ceruri, întrebându-se (poate!) dacă ultimii trei ani din viaţa lor au fost sau nu aievea, doi îngeri li s-au arătat, anunţându-i că „Acel Iisus” va reveni exact în modul în care S-a înălţat (Fapte 1:9-11). El Însuşi afirmase înaintea judecătorilor Săi că Îl vor vedea „venind pe norii cerului” (Matei 26:64). Ultima carte a Bibliei, ultima pagină a Bibliei, ultimele rânduri şi gânduri ale Bibliei sunt aşezate sub incidenţa acestei promisiuni: „Da, Eu vin curând” (Apocalipsa 22:20). S-au scurs însă 2000 de ani…

De două milenii creştinii Îl aşteaptă pe Christos. L-au aşteptat în anul 1000. L-au aşteptat şi-n anul 2000. De-acum, unii Îl mai aşteaptă prin anul 3000. Unii cred că nu mai vine. Sunt şi unii care cred şi spun că va veni, dar despre ei lumea zice că sunt cam „înguști”. Apostolul Petru nu ar fi fost însă așa surprins cu privire la această realitate. El a scris de acum 2000 de ani despre momentul când şi cei ce nu aşteaptă, şi poate și cei ce aşteaptă se întreabă dacă este vreun temei în promisiunea revenirii lui Iisus.

„Înainte de toate, scria Petru, trebuie să ştiţi că în zilele de pe urmă vor veni batjocoritori plini de batjocură, care vor umbla după poftele lor şi vor zice: „Unde este promisiunea venirii Lui? Căci de când au adormit strămoşii noştri, toate rămân aşa cum au fost de la începutul creaţiei!” (2 Petru 3:3-4)

Este adevărat că revenirea nu a avut loc atât de repede pe cât ne-am aşteptat. Însă un creştinism lipsit de speranţa revenirii lui Christos este un creştinism care Îl trădează pe Christos. Nu există creştinism fără escatologie, nici escatologie fără teleologie. După cum sublinia profesorul Sakae Kubo, esenţial nu este timpul revenirii, ci însuşi faptul că Iisus revine. Un om decide să fie creştin nu pentru că Iisus revine în curând, ci pentru că „El este” şi „El revine”.

Foarte interesant și surprinzător, apostolul Pavel a scris nu despre cei ce vor aştepta venirea Lui, ci despre cei „ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:8).