Ori de câte ori un eveniment ocupă prima pagină a publicaţiilor sau devine breaking news, în fundalul lui se disting mai multe planuri de acţiune. Întrebarea clasică este cine câştigă ceva din asta? Pentru că, e clar, nimic nu e la întâmplare și, în plus, puţini sunt cei care mai cred în coincidenţe.

„Ştire este atunci când cineva, undeva, vrea să ascundă ceva; restul e reclamă.” Lord Northcliffe, publicist britanic 1865-1922

    

    Luaţi ca exemplu orice criză. Imediat pot fi observaţi cei care exploatează evenimentul, fiind, suprinzător, foarte bine pregătiţi pentru a face faţă noilor provocări. Medicamente, vaccinuri, softuri, proiecte, srl-uri de apartament, resurse materiale şi umane toate sunt în sertare sau în culise, aşteptând semnalul de cerere. În acelaşi timp, deşi bine camuflaţi, sunt cei care, vinovaţi în faţa legii, au interesul deturnării atenţiei publice de la cazul lor spre un altul. Astfel, ei îşi muşamalizează afacerea, ies din prima scenă a dezbaterii publice, primesc un NUP (neînceperea urmăririi penale) pe tăcute și îşi rezolvă problemele fără prea mult tam-tam. Sunt alţii care, fără a face ceva ilegal, profită de magnetismul evenimentului de primă pagină, şi îşi văd de propria agendă, urmând ca, după epuizarea ştirilor principale, când lumea revine la normal, gestul lor de înaintare să fie deja la perfectul compus, fapt irevocabil.

    Încerc câteva exemple. Mai ţineţi minte gripa aviară? (2005) Cu siguranţă conturile producătorilor din industria farmaceutică sau ale afaceriştilor din industria cărnii au cunoscut creșteri spectaculoase. Cineva a fost pregătit, de altcineva. Din alt registru, acum 11 ani, în 1999, Bill Clinton a direcţionat alianţa NATO într-un conflict armat contra Iugoslaviei. În SUA criticii l-au acuzat de ecranare, deturnând atenţia de la aventura din biroul oval. În fine, un eveniment mult mai recent a fost moartea starului pop Michael Jackson. Ziua înmormântării lui și transmisiunea în direct a evenimentului au reprezentat un nou record al numărului de telespectatori. Puţini știu însă că exact în acea zi, papa Benedict al XVI-lea a emis o enciclică în care vorbea, în premieră pentru pontificatul său, despre o nouă ordine mondială.

    Exemple mai aproape de noi ar fi răpirea jurnaliștilor români in Iraq, arestarea și apoi eliberarea unor nume sonore precum Dinu Patriciu, Gigi Becali, Cornel Penescu sau, cel mai recent, Antonie Solomon (primarul Băniei). Dar nu de nume, partide, interese e vorba aici, ci de impact. Dacă luăm chestiuni neutre politic, o ninsoare care paralizează circulaţia, o inundaţie care izolează câteva sate, un accident de muncă, o grevă spontană, toate acestea schimbă imediat jurnalul de știri al televiziunilor. Se lasă în planul secund problemele cronice din economie, social, fie ele pensii, șomaj, salarii, credite. Rămâne să ne întrebăm ce e cu adevărat important…

    Ce scria presa americană la 10 septembrie 2001? Cu siguranţă aducea în atenţia publică problemele concrete ale Americii. Dar pe 12 septembrie? O cu totul altă realitate. Fără a încerca să identificăm acum planurile ascunse, interesele oculte din spatele evenimentelor lumii, vizăm o singură teză: primul eveniment al presei nu e obligatoriu cel mai important. Corolar: ultimul dintre evenimentele de pe desfăşurătorul de ştiri sau chiar evenimentul eliminat din agendă poate fi în fapt unul de primă mărime.

    Propun o temă cititorilor (de Biblie): nașterea lui Iisus a fost trecută cu vederea de mulţimile preocupate de recensământul poruncit de cezar. De asemenea, moartea lui Iisus a fost, la acel moment, un simplu deces al unui învăţător galilean, nerecunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu decât de un ofiţer roman, și acela păgân. Ce fumigene ar putea ecrana revenirea Lui?