Săptămâna trecută Al Gore şi soţia lui, Tipper, au anunţat public că se despart, după 40 de ani de căsnicie. Şi, deşi vocabularul celor doi a exclus cuvântul „divorţ”, şocul care a însoţit vestea nu a fost anulat, iar ziarele continuă să comenteze pe marginea subiectului la zile bune de la anunţ.

    Probabil că o astfel de știre determină reacţii de tipul: „apăi dacă nici după 40 de ani nu poţi fi sigur…” Se găsesc motive pentru a susţine că o căsătorie e fie o roată a norocului (varianta optimistă), fie o ruletă rusească (varianta pesimistă).    În oceanul de presupuneri, diagnostice şi previziuni legate de soarta cuplului, am găsit şi un studiu foarte interesant, care pare să răstoarne unul dintre motivele despre care ziceam: mai exact că timpul ar avea capacitatea de a stinge pasiunea din primii ani de căsătorie.    Bianca Acevedo, de la Universitatea California din Santa Barbara, a evaluat fericirea maritală şi nivelul iubirii pasionale a mai multor cupluri căsătorite în medie de 21 de ani. Totul sub clopotul steril al neurologiei. Studiul ei a arătat că, în ciuda aşteptărilor, o căsnicie îndelungată nu înseamnă obligatoriu moartea pasiunii.    Într-o primă fază a studiului, Acevedo a intervievat telefonic 274 de bărbaţi şi femei implicaţi în relaţii pe termen lung şi a descoperit că aproape 40% dintre ei încă sunt foarte îndrăgostiţi. Celelalte 60 de procente nu erau nefericiţi, ci mai degrabă experimentau un nivel înalt al satisfacţiei privind relaţia, dar nu la un nivel la fel de intens ca primii.    Partea şi mai interesantă vine abia în a doua parte a studiului. Dacă în cadrul primului experiment am putea bănui cuplurile de răspunsuri „corecte”, în următorul experiment îndoiala are mai puţin loc.    Cercetătoarea a scanat creierele a 17 bărbaţi şi femei îndrăgostiţi pentru a putea observa comparativ părţile care se activează la cei îndrăgostiţi recent, respectiv la cei îndrăgostiţi de multă vreme, atunci când privesc fotografii cu partenerul. Pentru control s-au folosit şi imagini cu prietenii subiecţilor. Rezultatele au surprinzătoare: ambele categorii de subiecţi au reacţionat prin activarea zonei din creier responsabilă de dragostea romantică atunci când au văzut pozele celui iubit. La cuplurile cu vechime însă, cercetătoarea a observat că pe lângă zona responsabilă cu romantismul, se activează şi zona siguranţei şi a ataşamentului.    Altfel spus, pe măsură ce trece timpul o relaţie nu sărăceşte în mod necesar, ci se poate îmbogăţi, devenind mult mai ofertantă pentru cei implicaţi, decât la începutul ei. Însă nu există „predestinare” nici în sensul unui viitor luminos.    Oricum, din punct de vedere statistic, șansele ca o căsnicie să se destrame scad pe măsură ce timpul trece. Din punct de vedere neurologic, ceea ce pare să asigure viitorul relaţiei sunt experienţele noi trăite în cuplu. Ele revitalizează chiar și chimic o relaţie (fiindcă favorizează secreţia dopaminei, asociată cu euforia). În felul acesta beatitudinea îndrăgostirii poate fi replicată şi după decenii de căsnicie. 

Alina Kartman
Cu peste 9 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.