„CSAT a aprobat propunerea părţii americane privind participarea României la sistemul antirachetă. Pe teritoriul naţional vor fi amplasate capabilităţi terestre de interceptare ca elemente componente ale sistemului”, ne-a spus preşedintele. Sistemul va deveni operaţional în 2015 dacă, desigur, proiectul primeşte aprobarea parlamentului.

    Anunţul României a venit absolut „pe neaşteptate”, după cum semnala Reuters. Surpriza a fost cu atât mai mare cu informaţia a sosit pe fondul unei tăceri de luni de zile a oficialităţilor din Cehia şi Polonia, foste potenţiale locaţii ale scutului în epoca Bush. Conform explicaţiilor date de ministrul român de externe, discuţiile planului SUA-România au început în octombrie 2009, odată cu vizita vicepreşedintelui american Joe Biden.

    Întrucât Rusia este întotdeauna sensibilă la astfel de mişcări, Băsescu a precizat că „noul sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei. Acest lucru doresc să îl subliniez, în mod categoric, nu este găzduit pe teritoriul României un sistem care să fie îndreptat împotriva Rusiei, ci împotriva altor ameninţări”.

    Este sau nu Rusia o ameninţare? Din spusele preşedintelui nostru se (poate) înţelege că da. Altfel, trebuia să o spună explicit. Clar e doar că sistemul nu vizează Rusia, dar nici nu implică inocenţa Rusiei. Deja ruşii s-au sesizat şi aşteaptă explicaţii. De ce nu îi cred ruşii pe americani (cu noi nici nu vorbesc)? Pentru că America identifică axe ale răului, dar nu uită de celelalte diagonale de pe tabla de şah. Iar ruşii nu sunt novici nici la şahul acesta.

     „Altor” ameninţări?! Desigur, una e din Iran. Coreea de Nord e prea departe de noi. Care „altele”? După 40 de ani de „scut” rusesc, acum îi credem pe americani şi îi însoţim oriunde: Irak, Iugoslavia, Angola, Somalia, Afganistan, înapoi în Irak.

    O privire pe imaginile alăturate dovedeşte faptul că eram membri NATO, dar de periferie. Scutul antinuclear era cam străveziu deasupra noastră. Aceleaşi imagini arată că Marea Neagră are acoperire iar Moscova e în raza rachetelor din scut.

    Vă propun un exerciţiu de interpretare, la temă: „scut”, „scutier”, „scutit”.Scutul e unul şi e „made in USA”. Noi punem la bătaie terenul. Ruşii se tem că punem şi un pic de mare. Iar marea se mişcă… Scutierii sunt ai noştri, bineînţeles umăr la umăr cu trupe americane sau NATO. Iar cei scutiţi sunt ceilalţi, dar nu noi. Pentru că noi devenim linia de bătaie.

    Iliescu crede că cehii şi polonii au fost mai deştepţi, fără a supăra Rusia. Constantinescu e tot cu americanii în braţe, ca pe vremea Iugoslaviei. Boc are în palmares o nouă realizare, dacă la nivel de infrastructură nu are succes nici cu autostrada americană nici cu viscolul siberian. Meleşcanu e cel mai liberal: chiar şi Rusia se va alătura scutului! Toţi au loc la umbra scutului. Până una alta, un lucru e categoric. Nu Rusia e vizată. E doar avizată!