Vorbind despre predarea religiei în școală, fiecare înţelege ce vrea. Și, mai ales, fiecare accentuează ce vrea. „Religia în școală” a devenit mai degrabă un fel de stindard care trebuie fie dat jos, fie apărat cu orice preţ (vezi sloganul „Niciun liceu fără Dumnezeu”). Unii ar fi scos religia de tot din programa școlară, dacă se putea, probabil pentru că ideea de religie în sine le repugnă. Alţii hiperbolizează, fiind gata să sfinţească ora de religie ca piatră de temelie a construcţiei societăţii ideale.

Căutând să separe apele, Andrei Pleșu, răspunde printr-un comentariu la o întrebare aparent de fond, dar care a fost mai importantă în 2008 (atunci s-a propus chiar scoaterea orei de religie) decât este acum: „Trebuie sau nu ca religia să fie o disciplină obligatorie?”

Inevitabil, întrebarea întoarce pe toată lumea la linia de start. Cu alte cuvinte, deși azi noua lege a intrat la vot cu religia ca parte a „trunchiului comun”, dezbaterea nu e finalizată, zice Pleșu, pentru că totul depinde de ce se predă la ora de religie: dacă se predă religie bigotă, exclusivistă „propagandistă, anti-culturală” atunci să fie opţională (ora de religie opţională a fost amendată  de Patriarhul Daniel); dacă se predă un curs de istorie a religiilor sau de cultură și civilizaţie religioasă/creștină atunci să fie obligatorie.

Andrei Pleșu vede două opţiuni în privinţa modului în care poate decurge ora de religie. Pe de o parte, ora de religie fundamentalistă, cu accent pe „stilistica prelegerilor de învăţământ politic, încruntături, sudalme și excluziuni”, adică „pe teoria iubirii dublată de o pragmatică a urii”. Pe de cealaltă parte, ora de religie enciclopedică, în care informarea cu privire la fenomenul religios și diacronia lui să se amestece armonios cu înţelegerea „termenilor esenţiali ai vieţii religioase” creștine.

Din viziunea expusă mai sus cred că lipsește soluţia de dorit. Îndoctrinarea bigotă și exclusivistă, care nu dă loc libertăţii de conștiinţă, trebuie combătută, dar eliminarea ignoranţei și sporirea competenţelor didactice ale dascălilor nu sunt suficiente. Pledoaria lui Pleșu pentru cunoaștere e foarte utilă, dar mă îndoiesc că în privinţa scopului formativ al orei de religie, modelul său este cel mai bun, sau cel complet. Rămâne să hotărâm ce vrem de la ora de religie.

O oră de religie informativă, și formativă doar în sensul toleranţei, e, până la urmă, de acord cu al 4-lea argument contra, de mai jos. Nu te poţi lăuda cu o oră de religie, acolo unde predai cultură religioasă. La o oră de religie, trebuie să fie prezentă credinţa. Religia fără credinţă e studiu interdisciplinar cu finalitate culturală, religia analizată în prezenţa credinţei e studiu cu finalitate spirituală. Dacă vrem oră de religie, atunci să lăsăm loc credinţei. Dacă vrem o oră de cultură religioasă, atunci s-o numim așa.

Probabil că teama nemărturisită a multora e că soluţia de dorit nu e posibilă. Dar pentru că nici eliminarea orei de religie nu e posibilă (s-a văzut deja), atunci vor măcar s-o facă neproblematică, s-o sterilizeze.

     Argumentele cele mai circulate sunt:

PRO

  1. Religia în școală scade nivelul de violenţă, îi face pe copii mai buni, mai toleranţi, mai sociabili.
  2. Religia în școală este garanţia păstrării identităţii noastre culturale românești, fundamental creștină.
  3. Istoria și civilizaţia europeană nu pot fi înţelese fără ora de religie creștină.
  4. Ora de religie este cea care îi va conduce pe copii să înţeleagă Biblia, dar și alte scrieri sacre și alte religii ale lumii.

CONTRA

  1. Religia în școală creează abuzuri (intoleranţă, discriminări, ură, exclusivism) faţă de minorităţile religioase sau faţă de agnostici și atei.
  2. Religia în școală este îndoctrinare și apologetică și asta încalcă libertatea decizională a copilului.
  3. Religia în școală înseamnă imixtiunea bisericii în instituţiile publice ale statului.
  4. Părinţii și bisericile trebuie să se ocupe de nevoile spirituale ale copiilor.
Norel Iacob
Pentru Norel Iacob, studiile universitare și post universitare în domeniul religiei au reprezentat mijloace pentru a interacționa mai bine cu vastul domeniu al spiritualității umane. Iar din pasiunea pentru comunicare relevantă în acest domeniu, la scurt timp după terminarea studiilor, s-a implicat în media, realizând emisiuni TV și radio. Din 2009, este redactorul-șef al revistei Semnele timpului.