Inhibiţiile de etichetă dispar mult mai rapid pe internet decât în realitate. Joculeţele, testele, cadouașele, bezelele și toate micile gadgeturi socio-virtuale ne ispitesc la o vulnerabilizare aproape imposibilă în spaţiul public real. Păcăleala de intimitate oferită – promisiunea că numai prietenii văd anumite lucruri – funcţionează mai degrabă ca o invitaţie de a-ţi lărgi cercul de prieteni.
Unii caută să ţină ștacheta seriozităţii sus, să evite ludicul pe care ţi-l vâră sub nas sau indiscreţia amuzantă la care te momesc aplicaţiile și utilizatorii fideli. Cel mai bine reușesc să se păstreze detașaţi utilizatorii sporadici și neinteresaţi sau cei foare pragmatici, interesaţi doar de avantajele business ale reţelei. Ceilalţi, încet-încet, descoperă că inhibiţiile dispar și sunt gata să experimenteze ceva în plus.
În sensul ăsta, rămânem aceiași copii care incurabil tânjesc. Numai că pe net pare mult mai ușor să recunoști asta. Dacă în lumea reală ești ostracizat (de multe ori cu ipocrizie, desigur) pentru comportament imatur, iresponsabil, imoral, în reţelele sociale nu prea se duc războaie deontologice. Sau se mai duc, dar adevărul e că spre deosebire de lumea reală, ești atât de liber să-ţi pese sau nu…
Să nu mă bănuiţi că am încercat să analizez complex reţelele sociale. Poate o să încerc și asta odată. De data asta, reflectez așa din mers la tiparul dinamicii psihologice și comportamentale a oamenilor. Dincoace de straturi suprapuse de responsabilitate, etichetă, maturitate, precauţie, coduri și norme, realitatea noastră sufletească hrănește aceeași „ineluctabilă” (vorba colegului meu) înclinaţie de a fi noi înșine, cu toată stupiditatea sau maliţiozitatea predispoziţiilor, gusturilor și emoţiilor noastre.
Fiecare raţiune are escapadele ei emoţionale și firești. Uneori sunt nevinovate, simple corzi sensibile care rezonează nebănuite de ceilalţi… Păcat că altele sunt vinovate. Acest miez al sensibilităţii noastre este coruptibil, chiar corupt. Așa că, atenţie la gardă!
Aici pot începe divergenţele. De ce să mă abţin? Ce e vinovat? Până la urmă bun e ce-mi place, nu?
