Credincioșii Amish sunt, în societate, ca uleiul în apă: nu se amestecă. Lucrul acesta atrage și curiozitatea, dar și unele consecinţe neplăcute. Recent, nouă membri ai grupului Swartzentruber, din comunitatea Amish, au fost arestaţi în statul american Kentucky, fiindcă au refuzat cu încăpăţânare să facă ceva ce pentru un ţăran de la noi ar fi fost floare la ureche: să lipească un triunghi reflectorizant pe căruţă.

Credincioșii Amish sunt, în societate, ca uleiul în apă: nu se amestecă. Lucrul acesta atrage și curiozitatea, dar și unele consecinţe neplăcute. Recent, nouă membri ai grupului Swartzentruber, din comunitatea Amish, au fost arestaţi în statul american Kentucky, fiindcă au refuzat cu încăpăţânare să facă ceva ce pentru un ţăran de la noi ar fi fost floare la ureche: să lipească un triunghi reflectorizant pe căruţă. Motivul? Religia le interzice folosirea culorilor care ies în evidenţă şi descurajează asemănarea cu "necredincioşii".

Cine are dreptate: amishii sau Poliţia? Să renunţe credincioşii Amish la principiul modestiei, pentru o prevedere a statului? Până la urmă, există și legi ridicole. De exemplu, se zice că, în Ohio, este ilegal să îmbeţi un pește, iar în Vermont, femeile trebuie să aibă aprobarea soţilor pentru a purta proteză dentară. (Şi exemplele trec graniţele SUA.) Pe de altă parte, de ce ar trebui Poliţia să respecte o normă religioasă care poate pune în pericol atât viaţa omului religios, cât și pe a altuia? Cum ar răspunde un amish implicat într-un accident auto dacă un autoturism care venea din spate nu i-a văzut trăsura și a intrat din plin în ea?

Povestea cu amishii are o aplicabilitate mai largă. Poate pentru unii va fi surprinzător să afle că Biblia consideră „normală” opoziţia între creștinul autentic și… restul lumii. Apostolul Pavel spune că „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovnicește." „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sînt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari sîntem pe calea mîntuirii, este puterea lui Dumnezeu." „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari." (1 Corinteni 2:14, 1 Corinteni 1: 18, 27). Biblia mizează deci pe ideea că adevăraţii credincioși vor fi o minoritate care va fi dezaprobată de cei mulţi.

Dacă m-aș fi născut Amish, probabil că aş fi luat aceste versete ca pe o încurajare de a înfrunta oprobiul majorităţii. Sau poate, ca unii tineri Amish, odată confruntată cu paradoxul că civilizaţia (societatea) și respectarea fidelă a Bibliei se exclud reciproc, aș fi renunţat la credinţă. Scenariul ideal ar fi fost totuși să știu că există două premise pentru o raportare sănătoasă la așteptările pe care Dumnezeu și societatea le au, simultan, de la mine.

1. Dacă o interpretare a unui principiu biblic contrazice alt principiu biblic înseamnă că interpretarea e greșită. Adică principiul modestiei (de la care pornește evitarea culorilor stridente) este unul sănătos. Dar dacă felul în care este interpretat (interdicţia de a folosi triunghiuri reflectorizante portocalii) încalcă alt principiu (îmi poate periclita nejustificat viaţa/ poate ucide pe altcineva) înseamnă că interpretarea e greșită. Un principiu biblic nu va contrazice alt principiu biblic.

2. În timp ce este adevărat că respectarea principiilor Scripturii pune creștinul în contratimp (ca să mă exprim eufemistic) cu practica generală (de exemplu Biblia interzice minciuna, dar societatea o admite în anumite contexte) totuşi, a fi diferit de societate nu trebuie să fie un obiectiv în sine. Diferenţele despre care vorbește apostolul Pavel se traduc prin a nu lua practicile societăţii drept standard de autoevaluare, prin a nu ceda presiunii majorităţii, dacă aceasta este negativă. Pavel milita pentru o gândire liberă când spunea „să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă transformaţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi discerne bine voia lui Dumnezeu" (Romani 12:2). Altfel spus, credinciosul nu trebuie să se conformeze tendinţelor, ci să fie capabil să gândească independent.

Având în minte aceste premise, înţeleg că sociabilitatea este o virtute creștină. Este un mod în care îmi manifest responsabilitatea faţă de lumea în care trăiesc. În același timp însă, consensul nu trebuie să cântărească mai mult decât valorile. Nu îmi sacrific principiile ca să pot menţine aprobarea celorlalţi. Sigur, interpretările sunt umane și, în consecinţă, sunt supuse greșelii. Însă principiile au avantajul trancendenţei.

Derapaje pot apărea şi în experienţa credinciosului sincer, atunci când principiul capătă o formă greşită de expresie. Dar este o datorie naturală a fiecăruia să învăţăm aplicarea armonioasă a principiilor. Iar pentru asta e nevoie de o minte comunicantă – de poduri, nu de ziduri.