Mai demult cineva mi-a spus că era mult mai ușor să fii creștin în perioada comunistă decât este astăzi, problemele erau mai simple. Nu am înţeles foarte bine ce voia să spună. La câte povești auzisem despre persecuţia creștinilor, mi se părea un nonsens sau cel mult o judecată superficială. Acum însă înţeleg.

Nu făcuse afirmaţia pentru a submina sau a minimaliza suferinţele celor care au luptat împotriva unui sistem de teroare pentru credinţa lor, ci dintr-un dor de repere clare și de „dușmani” evidenţi. Atunci, erau creștini și atei. Atunci, creștinii făceau front comun, erau prieteni, erau fraţi și confidenţi. Atunci se gândeau la problemele care contează și, de bine, de rău, găseau răspunsuri și soluţii care îi propulsau în credinţa personală și în rezolvarea problemelor de zi cu zi.

Astăzi există creștini, agnostici, umaniști, spirituali, atei de două extreme, evoluţioniști, evoluţioniști teiști, neafiliaţi…, lista nu se termină. Astăzi nu ai de ales doar între două variante clare, ci dintre mult mai multe, care vin la pachet cu argumente pertinente. Câte posibilităţi sunt să nimerești adevărul și câte să nu? Dar stai puţin, cum adică să nimerești adevărul, dacă astăzi nu mai există adevăr absolut? Și de ce să alegi, în primul rând? Hai să fim serioși, cine mai are timp de întrebări existenţiale de când există filelist.ro și Vplay?

În același timp, ne bântuie mesajul generalizat: „Ești destul de bun exact așa cum ești și oricine crede altfel nu îţi vede potenţialul/ nu te cunoaște cu adevărat/ e invidios/ te discriminează.” Mai aruncăm în ecuaţie un veșnic carpe diem și tragem liniuţele de egal. De cealaltă parte ne așteaptă viaţa în care plutim în derivă în fiecare zi, mai la dreapta, mai la stânga, mai în soare, mai în ploaie, fără bariere, fără limitări, fără repere, fără orizont. O viaţă în care barierele mele sunt dărâmate de libertatea ta.

Astăzi este la modă relativismul și mersul à la Johnny Depp, sau mai pe românește mersul pe mai multe cărări. Vrei să mergi pe o singură cărare? Poliţia toleranţei te trage pe dreapta pentru două scatoalce administrate în piaţa publică. Nu contează dacă în drumul tău nu ai dat peste nimeni, pur și simplu strici peisajul, discriminezi simţul artistic al celorlalţi. Doar întrebaţi-l pe Brendan Eich.

Deci da, este greu să fii creștin în ziua de azi. Ai de dat multe explicaţii și opinia ta este trecută cu vederea din oficiu, pentru că nu ai cum să fii decât un bigot. Însă, într-o societate care nu mai are loc pentru religie și morală, semneletimpului.ro se schimbă pentru a fi mai relevant și mai accesibil cititorilor, celor care simt lipsa unui discurs analitic al actualităţii, cu o „cheie” creștină.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.