În această după-amiază, la Oslo va avea loc ceremonia de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace. Liu Xiaobo, cel care a fost desemnat anul acesta laureat, nu va fi însă prezent. Și nu este singurul.

Remarcabil și ironic în același timp, tot într-o zi de 10 decembrie, în 1948, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, iar China s-a numărat printre ţările care au votat în favoarea Declaraţiei. Și tot într-o zi de 10 decembrie, în 2008, a fost publicată Carta 08, un manifest care cerea respectarea drepturilor omului și reforme democratice în China. Liu Xiaobo, în calitate de iniţiator al Cartei, a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru incitare la subversiune a politicii de stat’’.

 

Reacţia violentă a Chinei la desemnarea laureatului Nobel pentru Pace arată încă o dată că, sub poleiala prosperităţii și creșterii economice se ascunde puroi. Soţia lui Liu Xiaobo a fost plasată în urmă cu două luni în arest la domiciliu și toate mijloacele de comunicare cu exteriorul i-au fost întrerupte. Zeci sau sute de alte persoane se află sub supraveghere sau au fost împiedicate să călătorească în străinătate, pentru a nu participa la ceremonia din Oslo.

 

Guvernul chinez consideră, iritat, că toată această poveste reprezintă de fapt o ingerinţă în afacerile sale interne. Oare cum califică însă propriile ameninţări și presiuni exercitate asupra comitetului Nobel și guvernului norvegian atunci când numele lui Liu Xiaobo apăruse în discuţie? Sau ofensiva diplomatică lansată după anunţarea laureatului? A acorda o distincţie, deși poate avea o valoare simbolică importantă, nu înseamnă o interferenţă în aspectele interne ale statului. Drepturile omului sunt valori universale. Valori care, de altfel, sunt recunoscute de Constituţia chineză modificată în 2004 pentru a include fraza "Statul respectă și ocrotește drepturile omului". Deși nici Vestul nu este modelul perfect de respectare a acestor valori, e timpul să arate că nu așază mai presus de acestea interesele economice.

 

Unde se îndreaptă China în secolul al XXI-lea? Va continua procesul de "modernizare" sub o conducere autoritară sau va îmbrăţișa valorile umane universale și va construi un sistem democratic? Acestea sunt întrebări pe care Carta 08 le adresa cu doi ani în urmă. Din păcate, între timp, China a răspuns la ele dar nu în modul în care semnatarii ei și alţi observatori exteriori sperau.