E tulburătoare „Scrisoarea către Făt-Frumos”, de Tudor Chirilă, cu atât mai mult cu cât titlul nu este „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, iar versurile nu deplâng lipsa banilor, a vilelor, a mașinilor și nici triumful dușmanilor.

Scrisoarea asta e un fel de doină a postmodernistului urban care are în sânge absolutismul, dar care s-a otrăvit bând din fântâna relativismului, și acum impută eșecul societăţii tocmai valorilor ei.

O fi urechea mea de vină că mie îmi sună profund religios și că îmi pare că Făt-Frumos e o metaforă pentru Dumnezeu. Asta, și faptul că știam că tot Tudor Chirilă a compus și „Dumnezeu nu apare la știri”.

Reușesc totuși să mă rup de ispita de a face un comentariu pe text și trec direct la versurile care m-au instigat să scriu.

„Tu știi cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu Binele…? Mă enervezi Făt-Frumos pentru că ești iresponsabil! M-ai lăsat cu ochii în soare!

Mulţi își gestionează pierderile în viaţă răstindu-se în primă fază la Dumnezeu. Chiar și când e vorba de propria lor incapacitate și propriile lor eșecuri, din frică de necunoscut, mulţi nu sapă în sine înșiși după cauză, ci se ascund în spatele indignării faţă de Divinitate. E comod așa. Cei din jur îi văd ca pe niște victime care suferă și îi compătimesc. Între timp, ei se hrănesc cu iluzia că atâta vreme cât mai au puterea să se înfurie pe Dumnezeu, înseamnă că n-au pierdut încă tot.

Trebuie precizat că nu doar creștinii se înfurie pe Dumnezeu, ci și ateii. Respondenţii atei și agnostici care au participat la studiul psihologului Julie Exline, de la Case Western Reserve University au mărturisit și ei că s-au mâniat împotriva lui Dumnezeu, fie privind în trecut, fie privind în viitor (la o imagine ipotetică a ceea ce Dumnezeu ar putea fi). Studiul care a arătat și că tinerii se înfurie mai repede pe Dumnezeu decât cei mai în vârstă continuă. Dacă vrei, poţi să-ţi aduci contribuţia aici.

Încercând să gândesc ca un sceptic, în termeni de management al pierderii, mi se pare mai rentabil să am încredere că Dumnezeu îmi vrea binele decât să cred că îmi vrea răul, în pofida a ceea ce „îmi ia”. E, într-un fel, ca frica de examen. Dacă mă duc, se poate întâmpla să iau examenul, sau se poate întâmpla să îl pic. Am 50% risc de eșec. Dacă nu mă duc, riscul de eșec e de 100%.

Similar, la prima vedere, e riscant să crezi în absolut și pare și mai riscant să crezi în Dumnezeu. Dar, până la urmă, e singura variantă pentru care merită să riști. (Pascal a venit cu ideea, încă din secolul XVII.)

Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.