Ultima știre în scandalul de la Babeș Bolyai, este că profesorul care a vrut sex contra note nu s-a prezentat în faţa comisiei de etică.

De la reacţia moale a decanului („e trist că s-a întâmplat așa"), până la justificările patetice și vulgare ale vinovatului, care spunea că studenta e de vină pentru că l-a provocat, episodul de la Cluj e cu totul revoltător. Consecinţele sunt ca și inexistente în raport cu fapta. Profesorul pretenţios a fost exclus din niște comisii de examinare și, pentru că nu s-a prezentat la evaluarea etică, nu a fost încă dat afară din învăţământ (poate că încă mai sunt dubii cu privire la valorile sale etice). Administratora căminului și-a înaintat demisia pentru folosirea ilegală a spaţiului din cămin deși, spunea decanul, „ea a fost bună și a vrut să ajute. Nu știa ce făcea profesorul".

Mass-media a mizat mai degrabă pe ridicolul „slăbiciunii" profesorului de 61 de ani, pe care unii redactori l-au numit ba „amorez", ba „iubăreţ". Evenimentul zilei a venit cu o analiză în timp a fenomenului sex pentru note. Însă, în general, mai departe de afurisirea cathartică a făptașului sau miştoul grobian de pe Facebook n-a prea mers nimeni.

Mă uit și la alţii pentru comparaţie. În Japonia, de exemplu, judecătorii au hotărât ca un profesor să plătească 9 milioane de yeni (aprox. 111.000$) despăgubire unei studente-asistente căreia îi ceruse să refacă lucrarea de doctorat, fiindcă nu a acceptat să aibă relaţii sexuale cu el. Dar sancţionarea făptașului este doar vârful aisbergului. Lupta începe cu munca de prevenire. În SUA, legislaţia prevede ca orice instituţie academică (publică sau privată) care beneficiază de finanţare de la guvern, să aibă o politică scrisă privind procedurile de prevenire şi combatere a hărţuirii şi un responsabil care să supravegheze aplicarea acestora. Oamenii află cum este cel mai bine să reacţioneze când sunt victimele unui hărţuitor, la cine să apeleze atunci când sunt ameninţaţi.

Problema hărţuirii e veche și ignorând sau ironizând-o, ea nu va dispărea. Iar inacţiunea costă. Şi asta e cu atât mai usturător cu cât ar fi fost posibil ca tânăra care l-a dat în vileag pe profesor să nu fi fost nevoită să aibă o astfel de experienţă, dacă studentele care au trecut anterior prin acelaşi loc ar fi vorbit.

E important să ne educăm singuri și să-i educăm pe cei faţă de care suntem responsabili să înţeleagă că nimeni nu trebuie să se atingă de intimitatea unei persoane, indiferent de poziţia în care se află. Tăcerea în caz de abuz nu este o opţiune, în aceeași măsură în care a vorbi nu este o chestiune de răzbunare, ci o strategie de combatere. Tăcerea validează și încurajează perpetuarea unui animalism pentru care nu există justificare. Adesea, motivele victimelor ţin mai degrabă de prejudecăţi decât de înţelegerea raţională a situaţiei. Victimele tac pentru că:- se simt vinovate- se simt neajutorate, lipsite de speranţă sau de putere- nu cred că plângerea lor va fi luată în serios- nu au încredere în propriile percepţii asupra situaţiei. Se tem că poate au înţeles greșit.- nu vor să „facă valuri"- se tem de cel care le-a hărţuit sau nu vor să îi facă rău- nu au încredere în „sistem". Se tem că nu se va schimba nimic nici dacă raportează abuzul- nu cred că școala le va sprijini în caz că raportează incidentul- nu cred că prietenii le vor sprijini- le e rușine.

Toată această listă cuprinde motive subiective, emoţionale care se pot adânci și înrădăcina în convingerea victimei dacă aceasta nu le mărturisește unei persoane (sau mai multor persoane) de încredere care să le dovedească inacurateţea. Un grup de sprijin te poate ajuta să vezi dincolo de imediat. E nevoie de mai puţin curaj să aduni în jurul tău oameni care să te ajute să pui capăt imoralităţii, decât ca să trăiești cu simţământul murdar că ai fost folosit și cu gândul că și alţii vor mai trece pe acolo.

Mai nou se fac paşi împotriva hărţuirii şi în România. Săptămâna trecută a fost deschis primul centru anti-mobbing de la noi din ţară, cofinanţat de Fondul Social European. Puterea noii instituţii nu va ţine însă loc de responsabilitate individuală.