Acuzaţi de prejudecăţi faţă de minoritatea homosexuală, creştinii devin ţinta unui discurs dispreţuitor, închegat din prejudecăţile cu privire la creştinism.

Sinuciderile adolescenţilor homosexuali sunt puse, de unii americani, în seama mesajului negativ care vine din partea bisericilor. Ştirea a apărut azi pe semneletimpului.ro şi se bazează pe un sondaj realizat în Statele Unite. Subiectul este sensibil, dar merită gândit mai departe asupra lui.

Atrag atenţia, din start, că sondajul citat nu este un studiu ştiinţific. Nu s-a demonstrat printr-o metodă ştiinţifică indubitabilă existenţa unei relaţii indisolubile între afirmaţiile bisericii (că homosexualitatea este un păcat) şi sinuciderile homosexualilor. Sondajul realizat de Public Religion Research Institute explorează percepţiile unui mic segment din publicul american vizavi de un subiect care a fost „înfierbântat", în ultima vreme, de mediatizarea excesivă a câtorva cazuri de sinucidere.

Experienţa proprie în privinţa sondajelor mă face să păstrez o doză de rezerve faţă de concluziile oricărui sondaj. Am participat şi eu, ca respondent, la sondaje şi, de fiecare dată, am fost surprins prin întrebări cu privire la chestiuni pe care nu le evaluasem. Răspunzi repede, fără a cunoaşte toate datele, privind subiectul prin lentila propriei personalităţi şi a propriilor prejudecăţi.

Statisticile oficiale cu privire la cazurile de sinucidere notează o varietate de motive invocate de sinucigaşi (în bilete de adio, sms-uri, înregistrări video etc.) sau de apropiaţii celor care comit nefericitul gest. Eşecul în dragoste, boala, singurătatea, lipsa unui loc de muncă şi a mijloacelor de întreţinere, sinuciderea unui prieten sau a vedetei preferate, pierderea unui membru al familiei – sunt câteva dintre multele motive pentru care unii oameni decid să-şi curme firul vieţii. Totuşi, dacă se întâmplă să se sinucidă un homosexual, verdictul vine ca de la sine. Biserica e vinovată! Homosexualii nu se pot sinucide din alte motive.

Concluzii pripite, aruncate cu litere de-o şchioapă pe prima pagină a marilor ziare, lasă impresia că Biserica promovează un discurs al urii care îi aduce pe unii sau alţii la capătul puterilor, aruncându-i în braţele deznădejdii şi ale morţii.

Biserica este liberă să-şi susţină poziţia, la fel cum liberi sunt şi homosexualii să organizeze parade gay. Iar dacă liderii bisericii sau creştinii simpli, de pe stradă, susţin că homosexualitatea este un păcat pe care Dumnezeu îl dezaprobă şi îl condamnă, nu fac decât să îşi exercite dreptul pe care şi homosexualii îl folosesc atunci când îi acuză public pe creştini că au o gândire îngustă sau când îi ironizează în diverse forme. Acest discurs împotriva bisericii se naşte, în contextul societăţii seculare, mai degrabă din prejudecăţile faţă de religia creştină şi din nemulţumirile unei minorităţi sexuale căreia i se spune verde-n faţă că, potrivit canoanelor lui Dumnezeu, greşeşte.

Citez o poruncă din Biblie: „Să nu te culci cu un bărbat aşa cum te culci cu o femeie; este o urâciune" (Leviticul 18:22). Este porunca lui Dumnezeu. Apostolul Pavel scrie, la rândul său, despre bărbaţii care „au părăsit relaţiile intime naturale cu femeile şi s-au aprins de poftă unii pentru alţii, săvârşind lucruri scârboase unii cu alţii" (Epistola către Romani 1:27). Şi tot el mai scrie: „oare nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi! Nici cei desfrânaţi, nici cei idolatri, nici cei adulteri, nici bărbaţii care practică prostituţia, nici homosexualii…nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu" (1 Corinteni 6:9, 10). Biserica nu dă în cap nimănui, dar nici nu poate spune altceva decât i s-a dat să zică!