Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul meu (Apocalipsa 21, 7).

În ultimul timp, pe măsură ce avansez în lectura Bibliei, preţuiesc tot mai mult latura ei practică, de îndrumar ideal pentru convieţuirea noastră şi mă conving de actualitatea, de fapt, de perenitatea recomandărilor ei concrete, de ordin moral, care ne ajută în însănătoşirea comportamentului faţă de semeni.

Modelele biblice de oameni plăcuţi lui Dumnezeu rămân la fel de viabile prin secole şi milenii şi le-am asimilat printre preferinţele de suflet. Am înţeles că, asemenea lor, şi astăzi, ca şi în toate perioadele istoriei, au existat şi există copii ai lui Dumnezeu. Astfel, am început să-mi doresc să-i cunosc, să pot înţelege, chiar şi de la distanţa şi prin vălul nevredniciei mele, dar prin fericita înlesnire dată de faptul că îmi sunt contemporani, cum arată şi cum se poartă astăzi copiii Lui iubiţi.

M-am rugat pentru asta şi am fost copleşită de răspuns, de frumuseţea înţelepciunii cu care El ne conduce şi ne povăţuieşte subtil, prin oamenii Săi aleşi, care adesea trec neobservaţi de trufia acestei lumi, prin destine modeste şi senine, dar de o splendoare sufletească şi de o trăinicie a credinţei care poartă aceleaşi însemne duhovniceşti atemporale ca şi un Iosif, un Daniel, un Ioan… Astfel, am observat cum e posibilă armonizarea, pe parcursul unei vieţi întregi, a gândurilor, trăirilor, vorbelor, dorinţelor şi faptelor lor, a întregii lor vieţuiri cu voia divină.

Şi, pentru că asemenea oameni sunt modele de urmat, e bine să le facem cunoscute numele; aşadar, dintre cei pe care i-am descoperit astfel voi vorbi aici, pe scurt, despre domnul Ion Cristescu – mai exact, despre o preţioasă trăsătură a caracterului său. Acest octogenar mărunţel, om evlavios, încercat de viaţă şi de tăvălugul istoriei comuniste, este un autodidact prin studiul Bibliei. Predică înduioşător şi e capabil să răspundă frământărilor şi nedumeririlor celor mai tineri şi şcoliţi, mereu prin apelul la textul scripturii, care îi este atât de aproape de suflet. Vorbeşte cu blândeţe şi, mai ales, gândeşte cu blândeţe.

Aş spune că, în lumea în care trăim sau prin care ne strecurăm tocmai ca să putem trăi şi să rămânem noi înşine, calitatea umană care, prin inefabilul ei, e cea mai expusă la spiritul grosier lumesc, este blândeţea. Ea e cea prin care respectul şi dragostea de semeni se traduc în comportament. Ea iradiază acea căldură umană care însufleţeşte faptele şi vorbele noastre. Ea dă senzaţia calmă de frăţietate. Şi, aşa cum portretul Mântuitorului, model suprem al creştinului, nu ar putea fi complet fără ea, nici statutul nostru de copii ai Lui nu poate fi conceput fără această lumină caldă venită din interior numită Blândeţe…

Corina Matei
Corina Matei, doctor în Filosofie al Universității din București, este conferențiar la Universitatea „Titu Maiorescu” și jurnalist creștin. Pe lângă activitatea de la Semnele timpului, realizează emisiunea „Convorbiri de seară” la Speranța TV și susține rubrica „Alice în Țara Mirărilor” a revistei online Femei de 10. Este autoarea cărților: Ordinea și dezordinea simbolurilor, Morală, educație, comunicare în era focului rece, Postmodernity’s Fugitive Truths.