Cu ocazia împlinirii a șapte ani de la revoluţia care a răsturnat guvernarea președintelui Hosni Mubarak, mii de egipteni au ieșit pe străzi pentru a protesta împotriva actualului președinte, Abdel Fattah el-Sisi.
Au trecut șapte ani de când lumea arabă a fost zguduită de marile mișcări sociale care exprimau dorinţa de libertate, democraţie și onoare. Egiptenii, inspiraţi de revolta de succes din Tunisia, unde demonstranţii au reușit să rastoarne guvernul, s-au adunat sub sloganul „pâine, onoare și libertate” și, pentru 18 zile, au luptat împotriva sărăciei, șomajului, corupţiei și guvernării autocratice.
Confruntările au degenerat rapid, iar, potrivit Amnesty International, mai mult de 840 de persoane au fost ucise în timpul revoluţiei, iar alte mii au fost rănite. Totul s-a terminat când vicepreședintele Omar Suleiman a anunţat, pe 11 februarie, că Mubarak va demisiona din funcţia de președinte, cedând puterea Consiliului Suprem al Forţelor Armate. Anunţul a declanșat jubilarea pe străzi și a trimis un avertisment autocraţilor din întreaga lume arabă.
Doar doi ani și jumătate mai târziu, la aniversarea unui an de la primele alegeri prezidenţiale democratice, avântul Egiptului a fost descurajat de cea mai sângeroasă și mai crudă lovitură de stat din istoria ţării, soldată cu peste 30 de morţi. În decurs de un an, printr-o acţiune militară condusă de Abdel Fattah el-Sisi, președintele Morsi a fost înlăturat, iar Grupării Fraţilor Musulmani li s-a interzis să mai participe la activităţi politice.
Ca rezultat, spaţiul public din Egipt a devenit din ce în ce mai restrictiv. De la venirea lui Sisi la putere, în 2014, guvernul lui a impus o serie de decizii restrictive, considerate „fără precedent” de către organizaţiile de drepturi, precum Human Rights Watch. În 2017, Sisi a adoptat o lege controversată care reglementează puternic operaţiunile a 47.000 de organizaţii neguvernamentale și organizaţii caritabile din întreaga ţară, controlează strict ONG-urile, inclusiv pe cele din domeniul social și al dezvoltării, și îngreunează serviciile caritabile. Ea interzice grupurilor interne și străine să devină activiste în domeniul drepturilor omului sau orice altceva despre care se poate spune că aduce atingere securităţii naţionale, ordinii, moralei sau sănătăţii publice.
Astfel, la șapte ani de la revoluţie, Egiptul încă este departe de a fi ţara visurilor celor care și-au dat viaţa pentru democraţie și a celor care protestează și azi. Demonstraţiile din 25 ianuarie au fost repede înăbușite de serviciile de securitate, care au închis toate caile de acces spre Piaţa Tahrir, din Cairo. Mai mult decât atât, legea protestului, adoptată în noiembrie 2013, le permite autorităţilor să-i aresteze și să-i pună sub acuzare pe demonstranţii pașnici și incriminează chiar actul a 10 sau mai mulţi oameni care se adună în stradă fără o autorizaţie prealabilă. De asemenea, forţele de securitate au libertatea de a folosi forţa excesivă și letală împotriva protestatarilor.
