VIDEO: Durerea unei zile obișnuite din viaţa unei femei din Egipt

5589

În câteva zeci de secunde, un material video realizat de United Nation Women, derulează prin faţa ochilor noștri doar o parte din ororile pe care trebuie să le înfrunte, în fiecare zi, majoritatea femeilor din Egipt, de la abuzuri verbale și până la hărţuire sexuală și violenţă.

Chiar și acţiunile obișnuite, precum mersul pe jos, deplasarea cu taxiul sau cu un mijloc de transport în comun devin provocări dureroase pentru femeia din Egipt. „Când îţi începi ziua, ești îngrijorat de siguranţa ta?" întreabă realizatorii materialului intitulat „Pune-te în pantofii ei în loc să găsești metode să dai vina pe ea.”

O majoritate covârșitoare de 99,3% dintre femeile din Egipt își fac griji, pentru că au fost, la un moment dat, ţinta hărţuirilor sexuale, potrivit unui raport al ONU pentru Egalitatea de Sex și Împuternicirea Femeii, citat de Daily News Egypt. Cea mai frecventă formă de hărţuire a fost prin atingeri (raportat de circa 96,5% dintre femei), urmată de abuzurile verbale (experimentate de 95,5% dintre egiptence).

Egiptul este cel mai îngrozitor loc în care poate trăi o femeie, potrivit unui studiu realizat de Thompson Reuters Fundation, care a analizat situaţia pe teritoriul a 22 de ţări arabe. „Acceptabilitatea socială a hărţuirii sexuale zilnice afectează fiecare femeie din Egipt, indiferent de vârstă, profesie sau trecut socioeconomic, status marital, îmbrăcăminte sau comportament. Acest lucru limitează participarea femeii în viaţa publică. Afectează siguranţa și securitatea lor, sentimentul de valoare al acestora, încrederea în sine și sănătatea", a declarat Noora Flinkman, de la HarassMap, care militează împotriva hărţuirii.

Însă realitatea este mult mai dureroasă decât atât. „Atunci când încercăm să ne plângem, chiar și prietenilor sau familiei, dar în special autorităţilor, ne spun că noi suntem de vină, din cauza felului în care ne îmbrăcăm, ne purtăm și a locurilor în care mergem", a povestit pentru BuzzFeed May Iskander, o studentă de la Universitatea din Cairo, care militează pentru drepturile femeilor.

De aceea, UN Women încearcă să transmită un mesaj prin care încurajează oamenii să fie empatici cu victimele abuzurilor din Egipt, să încerce să se pună în locul lor pentru a le putea înţelege drama. „În fiecare zi, ea înfruntă umilire, mânie, trăiește în frică și experimentează violenţă. (…) Pune-te în pantofii ei în loc să găsești metode prin care să dai vina pe ea."

Foto: UN Women / caputră YouTube

Niciun articol afișat