Ei l-au părăsit pe Gadhafi

105

Civili, militari, diplomaţi, mai multe personalităţi libiene s-au dezis de acţiunile liderului Gadhafi. De asemenea, lideri importanţi ai lumii, care până mai ieri se vizitau cu liderul de la Tripoli, acum sunt împotriva lui.

Probabil cele mai mari pierderi le vor aduce cei din interiorul regimului, care l-au părăsit în această perioadă. FoxNews prezintă o listă cu oficialii de rang înalt care au demisionat din administraţia condusă de Moammar Gadhafi, de la începutul revoltelor din februarie.

MOUSSA KOUSSAEste cel mai recent demisionar, deţinând postul de ministru de externe. A fost mâna dreaptă și omul de încredere al lui Gadhafi. Înainte de postul diplomatic, a fost timp de peste 10 ani șeful serviciilor de informaţii. Plecat în Tunisia în concediu medical, a ajuns în Londra, pe 30 martie.

MUSTAFA ABDUL-JALILA fost ministrul de justiţie timp de câţiva ani și a demisionat pe 21 martie. Gestul său a fost unul de protest faţă de „uzul excesiv al forţei" împotriva civililor. La ora actuală este unul dintre liderii politici ai opoziţiei din Libia.

ABDEL-FATTAH YOUNISA fost ministru de interne și comandantul unei brigade de forţe speciale. A trecut de partea rebelilor după ce a fost trimis de Gadhafi să lupte împotriva acestora. Younis a fost unul dintre ofiţerii care l-au ajutat pe Gadhafi să ajungă la putere. Trupele sale reprezintă una dintre puţinele formaţiuni militare din tabăra rebelilor.

ALI ABDESSALAM TREKIFost ministru de externe și ambasador la ONU. După ce delegaţia anterioară a demisionat, Treki a fost trimis de Gadhafi la ONU. Pe 31 mai și el a demisionat, locuind acum în Cairo, Egipt.

MAHMOUD JIBRILUn expert în planificări și dezvoltare economică, Jibril a fost într-un timp șeful Consiliului de Planificare Naţională din Libia. În presă au apărut informaţii potrivit cărora i-ar fi fost oferit postul de prim-ministru. A demisionat din toate funcţiile după începerea revoltelor și este unul din liderii politici ai opoziţiei.

AHMED GADHAF AL-DAMVăr al dictatorului Gadhafi și unul dintre cei mai apropiaţi ai acestuia. A fugit în Egipt și a anunţat, pe 24 februarie, că gestul său este un protest faţă de încălcarea drepturilor omului.