VIDEO: „Kony 2012” sau cum să pui capăt unei tragedii

65

Totul a pornit de la promisiunea pe care un activist american creștin, Jason Russell, i-a făcut-o unui copil african, Jacob. „Vom face tot ce putem ca să îi oprim. Mă înţelegi? O să îi oprim!". Nu știm dacă puștiul l-a crezut pe străinul care îi promitea va opri teroarea generată de organizaţia de guerillă Armata de Rezistenţă a Domnului dar știm că, în următorii nouă ani, activistul a făcut tot ce a putut ca să se ţină de cuvânt. Ba încă unii spun că a făcut prea mult.

Acum două zile, Russell a reușit să atragă atenţia internaţional, cu un documentar mobilizator care spune, în 30 de minute, povestea terifiantă a ugandezilor, și lansează un apel convingător pentru sprijin. Doar ieri, documentarul a fost văzut de 2.700.000 de oameni, numai pe Vimeo.

Cum a plănuit să ajute?

Activistul a pus pe picioare o organizaţie, Invisible Children (Copii Invizibili) care să facă lumea să audă strigătul de ajutor al zecilor de mii de copii africani, răpiţi, torturaţi, forţaţi să ucidă și omorâţi ei înșiși de gruparea condusă de Joseph Kony. Russel și-a fixat un ultimatum: până pe 31 decembrie 2012, Joseph Kony, liderul extremist ugandez, care încearcă instaurarea unui regim teocratic în Uganda va fi prins, și atrocităţile comise de el se vor sfârși.

Cine este Joseph Kony?

Lider al grupului de guerillă Armata de Rezistenţă a Domnului (LRA), Kony a orchestrat numeroase campanii sângeroase pentru a stabili un guvern teocratic, „bazat pe Cele Zece Porunci", în Uganda. Grupul pe care îl conduce spune că Dumnezeu Și-a trimis spiritele pentru a-i comunica această misiune direct lui Kony.

Autorităţile internaţionale au însă o altă versiune despre activitatea acestui profet autoproclamat. Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a decis, în 2005, că Joseph Kony este un criminal care luptă nu pentru o cauză, ci pentru propria-i obsesie pentru putere. Kony este dat acum în urmărire pentru atrocităţi care curpind răpirea a 66.000 de copii și strămutarea a peste 2.000.000 de oameni, de la începutul rebeliunii, în 1986.

Ce se poate face?

Campania organizată de Invisible Children are ca scop obţinerea unei reacţii masive internaţionale faţă de situaţia din Uganda astfel încât, prin intervenţia forţelor americane, Joseph Tony să poată fi capturat și dictatura terorii să fie oprită.

Russell explică ideea campaniei, la finalul documentarului, în cuvinte atât de simple că și copilul lui de grădiniţă le-ar înţelege. „Pentru ca Joseph Kony să fie prins," spune el „armata ugandeză trebuie să îl găsească. Pentru ca armata să îl găsească, are nevoie de tehnologia și instruirea necesare pentru a-i da de urmă în junglă. Aici pot ajuta consilierii americani. Dar pentru ca acești consilieri să poată interveni la faţa locului, e nevoie ca guvernul american să îi delege. Au făcut asta deja. Dar dacă guvernul nu cred că oamenii sunt interesaţi să îl aresteze pe Kony, misiunea va fi anulată. Dar pentru ca oamenilor să le pese, trebuie să știe. Și vor știi doar dacă numele lui Kony va fi peste tot."

Campania de conştientizare va culmina cu o operaţiune internaţională de distribuire de afișe, pliante și pancarte cu faţa și numele lui Kony, care va avea loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, 20 aprilie. „Ne vom întâlni la apus și vom merge pe cele mai circulate străzi. Vom fi deștepţi și vom persevera. Restul lumii va dormi ca într-o seară obișnuită, dar la trezire tot orașul va fi plin de sute și sute de postere." Acesta este planul pentru acţiunea Cover the Night, următoarea etapă în campania care dorește să îl facă pe Kony „vedetă", astfel încât cât mai mulţi oameni să știe cine este și că trebuie prins.

Planul merge mai departe, cu obiectivul organizaţiei de a ajunge la 20 de formatori de opinie din industria americană de divertisment și la 12 personalităţi politice care să își folosească influenţa pentru a putea ajuta la popularizarea mesajului acestei campanii și, implicit, la prinderea lui Kony.

Copiii vizibili – o perspectivă critică asupra campaniei

Cei care doresc să se implice în campania Kony 2012, o pot face urmând trei etape prezentate la finalul documentarului (vezi Galeria Video). Înainte de aceasta însă, ar fi benefică şi o privire în ograda criticilor campaniei, destul de vehemenţi în abordare.

Lista nemulţumirilor legate de demersul Invisible Children (IC) cuprinde motive care încep de la administrarea donaţiilor şi ajung până în miezul filosofiei organizaţiei.

Chris Blatman, profesor în ştiinţe politice la Yale, are trei lucruri de reproşat organizaţiei: 1) faptul că accentuează şi laudă personalitatea realizatorilor filmului; 2) transmit o atitudine de superioritate a albilor în faţa celor de culoare, care trebuie salvaţi; 3) consumă resurse care ar putea fi alocate "acţiunilor militante inteligente".

Într-un articol semnat pe visiblechildren.tumblr.com, Grant Oyston, student la Ştiinţe Politice în cadrul Universităţii Nova Scotia (Canada) face o trecere în revistă a principalelor acuze aduse de critici. Oyston reclamă faptul că, potrivit cu bilanţul financiar făcut public de IC, doar 32% din banii organizaţiei au fost investiţi în servicii directe. Cea mai mare parte din cei 8.676.614 de dolari cheltuiţi anul trecut au reprezentat cheltuieli cu salariile, cu transportul şi călătoriile, precum şi cheltuieli pentru producţiile video.

Un răspuns oferit de un reprezentant al IC arată însă că totalul cheltuielilor administrative ale organizaţiei nu au depăşit decât cu puţin un procent de 16%.

Oyston citează şi o evaluare făcută IC-ului de organizaţia independentă Charity Navigator, potrivit căreia, spune Oyston, Invisible Children a primit 2 stele din patru posibile, pentru lipsa de responsabilitate financiară. În replică, reprezentanţii IC clarifică faptul că organizaţia a primit patru stele pentru situaţia sa financiară, şi două din patru stele pentru responsabilitate şi transparenţă "deoarece nu are un board de cinci membri care să voteze independent".

Un alt element al campaniei criticat dur, este presupusul sprijin financiar pe care organizaţia l-ar acorda, potrivit Foreign Affairs , guvernului şi armatei ugandeze. Publicaţia de specialitate respinge un astfel de demers deoarece armata, ca şi LRA, se face vinovată de numeroase atrocităţi comise împotriva poporului ugandez.

IC a răspuns şi acestei acuzaţii spunând că, deşi nu a susţinut financiar guvernul şi armata ugandeză, continuă să colaboreze cu autorităţile pentru a-l captura pe Kony.

Concluzia care s-ar putea desprinde de aici este că deşi, de la distanţă, este dificil de stabilit un echilibru al obiectivităţii privind activitatea organizaţiilor militante, este extrem de important să se ofere un răspuns adecvat cauzelor pentru care aceste organizaţii luptă. Iar responsabilitatea pentru acestă adecvare, deşi individuală, are consecinţe colective semnificative.