Vom fi 11 miliarde de oameni pe Pământ până în anul 2100

92

Până în anul 2100, populaţia lumii ar putea număra 11 miliarde de oameni, depăşind cu 800 de milioane de persoane estimările precendente realizate în 2011, arată o analiză statistică citată de Live Science.

Creşterea uriaşă a populaţiei globale se datorează, în mare parte, ratei de natalitate din Africa, care nu a scăzut atât de mult precum preconizau proiecţiile statistice. Până în prezent, populaţia Africii numără circa 1,1 miliarde de oameni, dar până în 2100, aceasta ar putea creşte la 4,2 miliarde.

Restul lumii nu va cunoaşte însă creşteri semnificative, arată studiul. În Europa, tendinţa este de scădere uşoară a populaţiei, din cauza faptului că numărul deceselor înregistrate îl depăşeşte pe cel al naşterilor.

Coautorul cercetării, profesorul de statistică Adrian Raftery, de la Universitatea din Washington, susţine că acest studiu ar trebui să constituie un semnal de alarmă cu privire la „revizuirea politicilor actuale, precum creşterea accesului la programele de planificare familială şi extinderea educaţiei fetelor, pentru a aborda creşterea rapidă a populaţiei din Africa".

Analiza statistică s-a bazat pe o metodă sofisticată de estimare a speranţei de viaţă, folosind metode actualizate de estimare a fertilităţii şi date noi despre populaţie.

În octombrie 2011, pe planetă locuiau aproximativ 7 miliarde de oameni, arată un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Acest număr este imens, în comparaţie cu datele din 1805 care arată că populaţia, la acel moment, număra circa un miliard de oameni.

În timp ce estimările studiului arată că populaţia mondială ar putea ajunge la un număr între 9 şi 13 miliarde de oameni până în 2100, estimările ONU indică o creştere a populaţiei între 7 şi 17 miliarde.

Tendinţa de creştere a populaţiei la nivel mondial ar putea conduce la sporirea numărului de persoane care locuiesc în oraşele mari, fapt ce determină agravarea problemelor de mediu.