Hillary Clinton, rugată să intervină în apărarea misionarilor din Haiti

18

    Avocaţii unuia dintre misionarii acuzaţi că ar fi răpit un grup de copii haitieni i-au cerut într-o scrisoare secretarului de stat american Hillary Clinton, să obţină de la autorităţile haitiene un acord în baza căruia clientul lor să-și poată contacta familia.

    Avocaţii Reginald Brown şi Jennifer O'Connor scriu că „fără a pune la îndoială integritatea persoanelor implicate în sistemul judiciar haitian, credem că este evident că situaţia fără precedent din Haiti necesită un răspuns dincolo de ceea ce ar fi de aşteptat dacă lucrurile ar avea un curs obişnuit." În răspuns la solicitarea scrisă, reprezentanţii Departamentului de Stat al SUA au declarat că nu vor interveni direct asupra cazului, întrucât respectă guvernarea autorităţilor haitiene.

    Autorităţile americane au menţionat că misionarii au primit deja vizite din partea reprezentanţilor consulari ai SUA şi că ar fi neobişnuit ca Hillary Clinton, sau orice alt secretar de stat să se implice personal în această problemă. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat P.J. Crowley a declarat pentru agenţia Reuters că oficialii SUA au luat legătura cu autorităţile haitiene pentru a discuta implicaţiile unei eventuale neputinţe a autorităţilor judecătoreşti de a gestiona cazul.