Etichetă: hillary clinton

Cum am ajuns aici?

Într-un moment crucial din „Cele două turnuri”, a doua parte a adaptării cinematografice a cărţii „Stăpânul inelelor”, de J.R.R. Tolkien, regele Theoden de Rohan este pus în faţa unei catastrofe și se întreabă: „Cum am ajuns aici?”.

America intră sub zodia Trump

Statele Unite și-au votat liderul pentru următorii patru ani, în cel mai neinspirat sezon electoral din istoria recentă a federaţiei. Iată ce i-au lăsat alegătorii pe mână lui Donald Trump.

De ce pentru Rusia a început deja al Treilea Război Mondial

Dacă stai în Rusia, este destul de greu să te ferești de ideea că un al Treilea Război Mondial este inevitabil. Televiziunile ruse, împreună cu unii politicieni, se asigură că introduc ideea în spaţiul public.

Rusia, acuzată de boicotarea lui Hillary Clinton, prima femeie nominalizată pentru Casa Albă

Partidul Democrat din SUA tocmai a scris istorie în această săptămână, nominalizând prima femeie care să candideze din partea partidului pentru Casa Albă. În acest context, Rusia este acuzată că ar încerca să boicoteze unitatea partidului, și, prin urmare, șansele candidatului său, prin publicarea unor conversaţii purtate pe email de șapte dintre liderii partidului, din...

Victorie surprinzătoare pentru Ted Cruz la alegerile din Iowa

Caucus-ul din Iowa s-a încheiat cu victoria lui Ted Cruz, în Partidul Republican, și cu cea a lui Hillary Clinton, în Partidul Democrat.

Iubirea, motiv de discordie la nivel înalt

La un miting în Iowa, candidata la președinţie Hillary Clinton a atacat furibund politicile economice ale rivalilor săi republicani. Şi nu ar fi nicio noutate în această știre, date fiind obișnuitele dispute electorale. Surpriza vine din altă parte. Discursul acid al lui Hillary a fost presărat cu elemente de ordin religios, atacându-i în acest fel...

Biblia enigmatică din mâna politicienilor

„Biblia a fost și rămâne cartea cu cea mai mare influenţă asupra gândirii mele”. Această declaraţie recentă a fost rostită nu de un teolog și nici de cineva din spaţiul fundamentalismului religios. Ci de un politician de calibru mondial: Hillary Clinton. Poziţionarea ei faţă de cartea sfântă a creștinismului poate genera o serie de întrebări...

Agenda gay are un nou susţinător: Hillary Clinton

Fostul secretar de stat şi posibil candidat la preşedinţia Americii în 2016, Hillary Clinton, şi-a anunţat ieri sprijinul pentru căsătoriile gay. Anunţul vine la doar câteva zile după ce soţul său, fostul preşedinte Bill Clinton, a solicitat Curţii Supreme anularea deciziei denumite „Apărarea căsătoriei" (ce proteja căsătoria între un bărbat şi o femeie), pe care...

Egiptenii au aruncat cu roșii după Hillary Clinton

Vizita secretarului general de stat Hillary Clinton nu a fost deloc bine primită de egipteni care au aruncat cu roșii, pantofi și sticle de apă în convoiul care se deplasa spre consulatul Statelor Unite din Alexandria, pe care aceasta l-a vizitat cu ocazia redeschiderii. Consulatul a fost închis din 1993.

SMS-urile lui Hillary, un viral care a primit răspuns din partea secretarului de stat american

Hillary Clinton a devenit un exemplu de politician care a înţeles că mertită să apeleze la social web pentru a-şi întări imaginea.

Preşedintele Băncii Mondiale se retrage din funcţie în iunie

Robert Zoellick a declarat că la sfârşitul mandatului său care expiră pe 30 iunie se va retrage de la conducerea Băncii Mondiale, după cinci ani de zile în fruntea instituţiei financiare.

Clinton cere eliberarea pastorului iranian

Hillary Clinton a cerut Iranului să îl elibereze pe pastorul creştin condamnat la moarte din cauza credinţei lui. 200.000 de americani au semnat petiţia care face apel la eliberarea pastorului Youcef Nadarkhani.

Obama a felicitat românii de 1 decembrie

Secretarul de stat american, Hillary Clinton a transmis românilor un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naţionale. „În numele preşedintelui Obama şi al poporului Statelor Unite, sunt încântată să transmit cele mai bune urări tuturor românilor cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, la 1 decembrie", spune Clinton la începutul mesajului său, remis printr-un comunicat de către...

Clinton a cerut libertate religioasă în Tajikistan

Secretarul de stat american Hillary Clinton le-a reamintit autorităţilor din Tajikistan că libertatea religioasă este un drept care trebuie să fie garantat obligatoriu de orice stat. Clinton a întreprins o vizită de două zile la Dushanbe.

Hillary Clinton are un angajament personal faţă de homosexuali

Hillary Clinton i-a încurajat pe angajaţii Departamentului de Stat american să le spună tinerilor că a fi homosexual  este OK, notează cnsnews.com.

România, un exemplu negativ privind planificarea familială reglementată de Guvern

Secretarul american de stat Hillary Clinton a declarat că România comunistă și China exemplifică efectele negative ale implicării guvernului în deciziile legate de planificarea familială. Clinton a oferit această declaraţie la o conferinţă de presă care a avut loc astăzi în Canada, după summitul G8, informează Mediafax.

Hillary Clinton, rugată să intervină în apărarea misionarilor din Haiti

    Avocaţii unuia dintre misionarii acuzaţi că ar fi răpit un grup de copii haitieni i-au cerut într-o scrisoare secretarului de stat american Hillary Clinton, să obţină de la autorităţile haitiene un acord în baza căruia clientul lor să-și poată contacta familia.