La final de 2016, Trump domină topul „Pinocchio”

241

Politicienii mint? Este o întrebare aproape fără sens, în condiţiile în care evitarea adevărului este un aspect inerent oricărei campanii electorale.

Un cotidian american a realizat chiar un top „Pinocchio”, cu alură politică. Pentru The Washington Post, constituirea clasamentului din acest an a reprezentat o sarcină dificilă. În anii anteriori, s-a reușit găsirea unui oarecare echilibru între democraţi și republicani. Pentru anul 2016 a fost declarat câștigător detașat Donald Trump, care a obţinut un rating de 5 puncte pentru  „cel mai mare Pinocchio”. Recordul anterior se limitase doar la trei puncte (Obama în 2013 și Trump în 2015).

Elementul de noutate al actualului clasament constă în faptul că niciodată până acum nu au fost formulate atât de multe exagerări din partea unui președinte ales. „El nu doar că face afirmaţii false, dar le mai și repetă, chiar și atunci când se demonstrează că sunt greșite”, comentează cotidianul american. În plus, „insistă întotdeauna că are dreptate, indiferent cât de puţine dovezi sunt în sprijinul poziţiei sale”.

În timpul campaniei, Trump a câștigat 59 de puncte (aici, lista cu afirmaţiile false care îi sunt atribuite) care l-au dus mai aproape de premiul Pinocchio, în comparaţie cu doar șapte puncte pentru Hillary Clinton. Mai mult decât atât, din momentul în care a câștigat președinţia, Trump a mai obţinut încă patru puncte, iar echipa sa de campanie a obţinut unul. „Din păcate, vedem puţine indicii că se va modifica în vreun fel acest model în timpul președinţiei sale”, spun jurnaliștii americani.

De-a lungul ultimilor doi ani, presa a înregistrat o suită de afirmaţii rostite de Trump, considerate exagerate sau false. De exemplu, Trump a pretins că „am fost total împotriva războiului din Irak”. În realitate, Trump a fost un susţinător al războiului din Irak, deși poate nu la fel de entuziasmat precum alţi republicani. El nu și-a manifestat opoziţia publică decât un an mai târziu după invazie, deci atunci când războiul a început să meargă prost, iar majoritatea americanilor și-au schimbat opinia.

Faptul că Trump este perceput ca un campion al exagerărilor nu ar trebui să surprindă. De exemplu, dr. Peter Van Aelst, profesor asociat la Universitatea din Antwerp, susţine că, potrivit cercetărilor, 7 din 10 declaraţii ale noului președinte au fost false sau măcar parţial false. Printre acestea pot fi menţionate declaraţii false cu privire la propriul său trecut, la aspecte afirmate anterior, dar și despre tendinţele majore în societate. Mai mult decât atât, site-ul trumplies.com a numărat 1432 de neadevăruri spuse de Donald Trump din iunie 2016. Ele sunt clasificate în 14 categorii, precum politică, terorism, șomaj, refugiaţi, sănătate, minorităţi, economie sau politică externă. Dincolo de posibilele validări ale acuzaţiilor care îi sunt aduse lui Trump, există și o anumită logică de campanie electorală care continuă să caracterizeze presa americană. De exemplu, dr. Kenneth Campbell, profesor asociat la University of South Carolina, a analizat cele mai importante ziare din Statele Unite și arată faptul că niciodată în istoria politicii americane un candidat nu a fost atât de puţin susţinut de către presă. Hillary Clinton a avut susţinerea a 57 dintre 100 cele mai citite și răspândite ziare din Statele Unite, în timp ce Trump a avut susţinerea doar a două dintre ele.

Totuși, nici adversara lui Trump nu a scăpat de acuzaţiile de ocolire a adevărului. Pentru Hilary, episodul cu mail-urile a atârnat ca o piatră de moară. Dezvinovăţirea ei nu a convins prea multă lume. În apărarea ei, a invocat faptul că directorul FBI i-ar fi dat dreptate. De fapt, directorul FBI a spus că nu a existat nicio dovadă că ea ar fi înșelat instituţiile de investigaţie, fără să menţioneze faptul potrivit cărua candidata prezidenţială a spus adevărul. Clinton, mai târziu, a recunoscut că a „scurtcircuitat” răspunsul.

De ce mint politicienii? Fiindcă și-au pierdut idealismul, ar putea fi un răspuns cu un substrat adânc. „Ei s-au născut ca şi noi, toţi ceilalţi, cu un ideal, cu o dorinţă de ideal, dar au văzut că pentru a câştiga alegerile trebuie să mintă, trebuie să promită ceea ce ştiu că nu se vor ţine de cuvânt şi aşa, încet-încet, încep să creadă în minciuna lor şi după aceea. când sunt aleşi. devin exact opusul idealului pe care şi l-au pierdut. Au pierdut acest ideal. La fel ca politicienii, noi toţi suntem în acelaşi pericol, de a ne pierde idealul”, spunea Andrei Şerban, regizor de teatru.

Declaraţii de acest fel pot fi contestate prin faptul că au tendinţa de a generaliza, fără să ţină cont de excepţii. Dincolo de acest aspect, rămâne totuși de explicat de ce votul cetăţenilor pare că se duce cu predilecţie spre acest gen de politicieni. În 1997, un studiu asupra a 39 președinţi ai SUA, începând cu George Washington și terminând cu Ronald Reagan, a pus în evidenţă faptul că personalităţile narcisiste și mincinoase erau indicatori predictibili ai unui leadership carismatic. Cu alte cuvinte, carisma are mai mari șanse de penetrare în contextul evitării adevărului. De această realitate nu sunt deloc străini nici cei care votează. „Un popor care votează corupţi, impostori, hoţi, trădători nu este victimă. Este complice”, scria George Orwell. Este o concluzie care ne permite să înţelegem de ce Pinocchio rămâne nu doar în viaţă, ci și în top.