De ce s-au răzgândit americanii cu privire la căsătoriile gay

148

În ultimul an, Statele Unite au manifestat o toleranţă fără precedent faţă de drepturile persoanelor homosexuale. Surprinzător însă, în ciuda toleranţei civile, cei mai mulţi americani continuă să creadă că homosexualitatea este imorală. Foarte posibil ca această aparentă inconsecvenţă să fie un rezultat al priorităţilor de pe „agenda gay”.

Interesantă coincidenţa care a făcut ca, în acelaşi an în care Lupita Nyong’o a primit un Oscar, organizatorii premiilor GLAAD (organizaţie de advocacy pro­gay) să o invite la ceremonia de recunoaştere a lobby-ul făcut de diverse personalităţi publice din media pentru promovarea drepturilor homosexualilor. Anul acesta, Nyong’o a fost distinsă cu un premiu al Academiei Americane de Film pentru prestaţia sa într-un rol secundar în „12 ani de sclavie”. În discursul de primire a distincţiei, actriţa a mărturisit că „nu trece nicio secundă fără să realizeze că bucuria din viaţa ei se datorează suferinţei unor persoane”.

Prin referiri la oamenii care au inspirat personajele din film, Nyong’o a amintit publicului faptul că poporul american a parcurs un drum însângerat spre ceea ce numim astăzi egalitatea raselor. Un drum cu care militanţii pro-gay construiesc deseori paralele. De exemplu, în vara anului trecut, episcopul anglican Nicholas Holtam sugera că societatea ar trebui să îşi recalibreze poziţia (morală) faţă de homosexuali, aşa cum a făcut şi în cazul sclaviei. „Creștinii au perceput sclavia ca având suport biblic și parte a ordinii create de Dumnezeu. În mod similar, în Africa de Sud, Biserica Reformată olandeză a sprijinit apartheid-ul, pentru că și acesta era considerat biblic și parte a ordinii lăsate de Dumnezeu. Nimeni nu susţine acum sclavia sau apartheid-ul. Textele biblice nu s-au schimbat, ci doar interpretarea noastră,” declara episcopul, citat de publicaţia britanică The Telegraph.

Teologii au și argumente care nu fac apel la diferenţele de interpretare. Vezi, de pildă, opinia dr. Barrett Duke, directorul Institutului de Cercetare al Comisiei pentru Etică şi Libertate Religioasă, din cadrul Convenţiei Baptiste de Sud. Acesta este de părere că Biblia a recunoscut existenţa sclaviei ca stare de fapt şi le-a oferit oamenilor din acel timp îndrumări privind felul în care trebuie să se comporte faţă de sclavi. Aceasta, spunea el, nu înseamnă că Biblia a susţinut practicile sclavagiste. Din contră, ea a ajutat la desfiinţarea acestora, în timp. Însă, spre deosebire de modul în care Biblia se referă la sclavie, ea respinge în termeni clari şi fără echivoc homosexualitatea, a declarat Duke. „Biblia nu acceptă comportamentul homosexual de nici un fel, nici nu le cere creştinilor sau societăţii să considere homosexualitatea ca fiind normală,” citează Newsweek.

Însă astfel de argumente, nu reușesc dintr-un motiv sau altul să iasă în piaţa publică, cel puţin nu la fel ca vocile care denunţă tratamentul nedrept faţă de homosexuali, în numele religiei. Numeroase organizaţii (între care și Human Rights Campaign și National Gay and Lesbian Task Force) acţionează ca adevărate coaliţii de promovare a listei de cerinţe emise de comunitatea mondială LGBT. Campaniile de popularizare a drepturilor homosexualilor îmbracă, în mod deschis, forma unei agende care urmărește prioritizarea unor strategii de imagine pentru a genera aprobare socială pentru membrii comunităţii gay.

Termenul de „agendă gay” a fost introdus de creștinii conservatori în 1992, când a fost pentru prima dată folosit într-un discurs public de către organizaţia Family Research Council. Organizaţia lansa atunci o serie de clipuri video intitulată „The Gay Agenda”, care a fost popularizată drept o anti-campanie, direcţionată împotriva drepturilor speciale ale homosexualilor, lesbienelor și bisexualilor.

Astăzi, conceptul descrie eforturile de a modifica politicile și legile guvernamentale privind chestiuni legate de comunitatea LGBT – căsătoriile între parteneri de același sex și uniunile civile, adopţia gay, recunoașterea orientării sexuale ca o clasificare a unei minorităţi protejate în cadrul drepturilor civile şi altele. Iar rezultatele acestor eforturi nu s-au lăsat aşteptate. Un sondaj Public Religion Research Institute efectuat în februarie a arătat că nu mai puţin de 53% dintre americani susţin căsătoriile gay. Numărul persoanelor care resping căsătoriile homosexuale a scăzut chiar şi în rândul persoanelor religioase, de la 62% (în 2003) la 51% (în prezent). Aproximativ 83% dintre evrei susţin căsătoriile gay, împreună cu 58% dintre romano-catolicii albi şi 56% dintre catolicii hispanici. Dintre americanii care se declară neafiliaţi religios, 73% susţin căsătoriile homosexuale.

Motivele pentru care procentul celor care sprijină căsătoria gay a urcat la 53% în ultimii 15 ani, sunt multiple. Ceea ce este surprinzător însă, e faptul că în timp ce sunt de acord cu căsătoria între persoane de același sex, 51% dintre americani cred că relaţiile sexuale între persoane de același sex sunt greșite din punct de vedere moral. Această statistică adiacentă ar putea sugera că schimbarea de mentalitate nu a avut loc organic. America nu a devenit pro-homosexualitate peste noapte, nota CBN. Şi în timp ce campaniile de advocacy pentru drepturi au fost eficiente în consolidarea unor politici care să avanseze drepturile civile ale persoanelor homosexuale, ele nu au putut totuşi să schimbe convingerile religioase ale oamenilor de rând.

Domeniul drepturilor cuplurilor cu parteneri de același sex a cunoscut, în ultimele luni, un progres atât de rapid în Statele Unite, încât i-a surprins chiar și pe militanţii pro-gay. Statistici efectuate în ultimii 5 ani în America arată o toleranţă fără precedent faţă de relaţiile și căsătoriile între persoane de același sex. Unul dintre motive ar putea fi faptul că americanii, în majoritatea lor, sprijină libertăţile civile de bază și dreptul la libertate de exprimare. Evoluţia recentă a disputelor legale le dă acestora speranţa că o decizie definitivă a Curţii Supreme a Statelor Unite s-ar putea concretiza în 2015.

Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.