Strigătul disperat al unei femei rănite grav: „Nu chemaţi Salvarea! Nu am bani s-o plătesc”

484

O rană îngrozitoare, un efort eroic de salvare și o rugăminte sfâșietoare au conturat cel mai dur portret al sistemului de asistenţă medicală din Statele Unite. O femeie blocată între peron și garnitura de metrou care staţiona într-o staţie din Boston i-a implorat pe cei care încercau să o salveze să nu cheme salvarea, fiindcă nu își permite să o plătească.

S-a întâmplat vinerea trecută, la o oră de vârf, pe traseul Orange Line al metroului din Boston. Maria Cramer, reporter la prestigiosul Boston Globe, a fost martoră fără intenţie și a relatat tot ce s-a întâmplat, iar postările ei de pe Twitter s-au viralizat în presa internaţională.

O femeie în vârstă de 45 de ani s-a rănit grav, până la os, pășind cu un picior în spaţiul îngust dintre peron și garnitura de metrou. Cu piciorul contorsionat și plin de sânge, femeia era însă mai puţin îngrijorată de rana adâncă sau de faptul că pielea i se jupuise în timpul căderii. În schimb, printre lacrimi și tremurând incontrolabil, i-a implorat pe cei care au sărit să o ajute să nu sune la salvare. „E 3.000 de dolari”, a strigat disperată. „Nu-mi permit așa ceva.”

Câţiva pasageri din jurul ei s-au mobilizat exemplar. Un bărbat s-a așezat pe jos ca să îi sprijine spatele, iar altul i-a pus o sticlă cu apă rece pe picior. O femeie i-a șters mâinile cu șerveţele umede, ignorând faptul că se murdărește ea însăși cu sângele doamnei accidentate. Cel puţin 10 persoane au împins vagonul cum au putut, pentru a reuși să elibereze piciorul femeii. „Cred că într-un minut, sau cam așa, a reușit să își scoată piciorul de acolo”, spunea Marleny Polanco, unul dintre martorii oculari.

Din fericire, femeia nu a suferit nicio fractură, însă medicii care o tratează au spus că rana care i-a expus osul are nevoie totuși de operaţie.

Luni, The New York Times titra despre accident: „Acest tweet ilustrează starea asistenţei medicale din America de astăzi.”

Potrivit raportului Poliţiei, ambulanţa a sosit la locul accidentului la câteva minute de la incident. Jim Hooley, șeful ambulanţei Boston, declara că un transport intraurban poate costa între 1.200 și 1.900 de dolari pentru majoritatea pacienţilor cu cele mai acute nevoi (tip resuscitare). „Noi ne ocupăm doar de îngrijirea oamenilor. Nu vrem să le provocăm stres în plus. Vrem doar să îi asigurăm că nu li se va întâmpla nimic rău din cauza incapacităţii lor de a plăti.”

Însă Smart Asset, o companie de consultanţă în domeniul financiar, spune că, în lipsa unei asigurări de sănătate, o simplă vizită la Urgenţe poate însemna un dezastru financiar. În anul 2013, trei din cinci declaraţii de faliment personal au fost înaintate din cauza facturilor medicale neplătite. Potrivit unui consultant Smart Asset, o persoană aflată în incapacitate de plată a facturilor medicale are patru opţiuni: să negocieze preţuri mai mici cu furnizorul de servicii medicale, să aplice pentru unul dintre programele de asistenţă guvernamentală (în funcţie de vârstă, handicap, mărimea familiei sau a venitului), să caute o sponsorizare din partea vreunui ONG sau să declare falimentul. Declararea falimentului este însă ultima opţiune, fiindcă aceasta îl poate forţa pe datornic să cedeze unele bunuri și nu poate fi înaintată decât o dată la 8 ani, deci în cazul unei probleme de sănătate cronice, falimentul nu e o variantă foarte utilă, poate doar pe termen scurt.

Statele Unite cheltuie mai mult în domeniul sănătăţii decât numeroase alte ţări din lumea industrializată. Potrivit unui raport al Fondului Commonwealth, 17 procente din PIB-ul naţional din 2014 a ajuns la Sănătate. Prin comparaţie, Canada sau Marea Britanie au cheltuit în acel an doar 10% în sistemul de asistenţă socială. Iar asta nu pentru că americanii ar avea nevoie de mai multe servicii, ci fiindcă serviciile medicale americane sunt mai costisitoare. Un studiu din 2010 al Organizaţiei pentru Cooperare și Dezvoltare Economică arăta că, în SUA, costurile de spitalizare erau cu 60% mai mari decât în alte 12 ţări.