„M-a sacrificat Obama!” – acuză fostul pastor al președintelui american

15

    „Sunt radioactiv! Orice sfat aș da va fi considerat ceva ce trebuie evitat. Înţelegeţi-mă", scria pastorul Jeremiah Wright despre relaţia sa cu administraţia Obama. Într-o scrisoare adresată liderului organizaţiei Africa 6000 International, obţinută de Associated Press, Wright se considera „toxic" pentru un președinte care l-a sacrificat.

    Pastor emerit la Trinity United Church of Christ din Chicago, Jeremiah Wright l-a avut enoriaș pe Barack Obama. În primăvara lui 2008, pe atunci senatorul Obama s-a distanţat de pastorul Wright când acesta a afirmat că guvernul american ar putea infecta cu SIDA comunitatea de culoare sau când l-a lăudat pe liderul islamist american Louis Farrakhan.

    În scurt timp Obama a părăsit biserica lui Wright declarând ca „divizive și distructive" remarcile pastorului. Cea mai acidă remarcă a fost aceea de făţărnicie, întrucât Obama se distanţa la nivel public de pastorul său, dar în discuţiile private erau de acord.